Bani de la stat pentru sinistrații afectați de inundații și alunecări de teren. Guvernul aprobă ajutoare de 7 milioane de lei

Bani de la stat pentru sinistrații afectați de inundații și alunecări de teren. Guvernul aprobă ajutoare de 7 milioane de leiSursa foto. IGSU

Guvernul aprobă, în ședință, ajutoarele de urgență ce vor fi repartizate cetățenilor din zonele afectate de inundațiile din ultima perioadă. Marcel Ciolacu și-a convocat miniștri pentru a adopta mai multe acte normative, joi, 22 iunie, de la ora 12.00. pe lângă ajutoarele de urgență, Executivul va discuta şi un proiect de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale.

Premierul Marcel Ciolacu a convocat o ședință de guvern în care vor fi adoptate mai multe acte normative, între care și o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă populaţiei afectate de efectele fenomenelor meteorologice deosebite din ultimele săptămâni.

„Având în vedere experienţa anilor trecuţi, precum şi probabilitatea de producere în continuare în cursul anului 2023 de inundaţii şi fenomene meteorologice deosebite şi necesitatea de a interveni operativ pentru sprijinirea persoanelor afectate, prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului, se propune instituirea acordării de ajutoare de urgenţă pe parcursul anului 2023, pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase”, se arată în nota de fundamentare care însoțește hotărârea de guvern ce va fi adoptată.

Potrivit sursei citate, bugetul total alocat pentru ajutoare de urgență se ridică la 7 milioane de lei, iar fondurile vor proveni de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

„Ajutoarele de urgenţă se vor acorda în limita sumei de 7.000.000 lei din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Cum justifică guvernul alocarea fondurilor

Mai multe gospodării din localități din județele Alba, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Sălaj, Sibiu şi Teleorman au avut de suferit, în această lună, din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor. În multe cazuri a fost nevoie de sprijinul şi intervenţia pompierilor militari pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.

„Multe familii sau persoane singure au locuinţele avariate, bunuri uzuale şi de folosinţă îndelungată deteriorate, animalele şi păsările din gospodării dispărute, în consecinţă fără elementele necesare traiului zilnic”, se arată în documentul ce urmează să ajungă pe masa miniștrilor spre aprobare.

Aprobarea unei hotărâri de acordare a ajutoarelor de urgenţă pentru situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice deosebite, indiferent de momentul în care se vor produce, pe parcursul acestui an, va permite sprijinirea promptă a populaţiei şi va facilita combaterea rapidă a riscului de excluziune socială a celor afectaţi.

Alte reglementări propuse în ședință

Totodată, pe ordinea de zi a acestei ședințe de guvern, convocată de Marcel Ciolacu, se mai află și un proiect de lege care prevede aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale.

„Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, stabilite în funcţie de perioadă sau de distanţa parcursă”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Ordinea de zi mai conține și un act de reglementare, un proiect de hotărâre, care va permite transferul bunurilor aferente Centralei Electrice de Termoficare CET Palas din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Energiei în domeniul public al municipiului Constanţa.

Pe de altă parte, miniștrii vor dezbate în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii.