FC Argeș l-a demis pe antrenorul Bogdan Vintilă. Barajul cu Dinamo a fost prea mult pentru argeșeni
- Mihai Soica
- 21 iunie 2023, 20:17
Echipa Fc Argeș va juca în Liga a 2-a de fotbal, după ce a pierdut barajul cu Dinamo București, la un scor rușinos. La meciul de la București, echipa antrenată de Bogdan Vintilă a pierdut cu 6 la 1.
În cursul zilei de miercuri, Clubul FC Argeș a anunțat că se desparte de antrenorul Bogdan Vintilă, care a reușit performanța de a retrograda echipa în liga secundă de fotbal.
”Clubul nostru și Bogdan Argeș Vintilă au ajuns astăzi la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă. Îi mulțumim pentru că a venit într-un moment dificil și pentru munca depusă. Îi dorim mult succes în următoarele provocări! Mereu unul dintre noi!”, se arată pe pagina oficială a echipei.
Echipa a retrogradat după jocul de baraj disputat împotriva celor de la Dinamo București, pentru menținerea în prima liga a campionatului.
În tur, Dinamo a reușit un scor foarte bun de șase la unu, care nu a mai putut fi surmontat în retur, unde scorul a fost de patru la doi pentru Argeș.
Și-a luat rămas bun de la fani și de la jucători
Antrenorul a scris un mesaj pe o rețea de socializare în care își ia adio de la fani și de la jucători.
”Astăzi, la solicitarea conducerii clubului, am reziliat pe cale amiabilă contractul cu ACS Campionii FC Argeș. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă dificilă și le cer iertare celor cărora le-am greșit! Le doresc mult succes în continuare și să ne vedem sănătoși!”, a scris Vintilă.
Avea planuri de reconstrucție
La începutul lunii iunie, Bogdan Vintilă avea planuri de reconstrucție a echipei. El vorbea despre o analiză a fiecărui jucător din lot, precum și de nevoia de a aduce nume noi.
”Trebuie să facem o evaluarea a lotului, ce jucători mai rămân. Este un moment în care trebuie să facem o analiză și să facem reconstrucția lotului. Trebuie să ne ștergem de praf, pentru că am fost cam tăvăliți în acest sezon, să ne ridicăm, să știm să strângem rândurile și să învățăm din greșeli, inclusiv eu”, spunea Vintilă.
Legat de strategia clubului FC Argeș de a aduce mulți jucători străini la echipă, care nu au dat randamentul dorit, Vintilă a refuzat să facă comentarii, spunând că el este acolo să antreneze, nu să comenteze deciziile de management.
”Nu am făcut diferență între români și străini, și am încercat să dau cumva șanse fiecăruia să arate ce poate. Din concurență se naște competiția. Cel puțin nu reușit ei să se ridice la nivelul așteptărilor noastre”, a mai spus Vintilă, la scurt timp de la retrogradare, potriviit FC Argeș.