Joe Biden, declarația care îngrozește. Ameninţarea nucleară a lui Putin, „reală”
- Emma Cristescu
- 20 iunie 2023, 12:25
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reamintit că ameninţarea lui Vladimir Putin cu armele nucleare este „reală” și că ceilalți lideri nu trebuie să ignore acest avertisment. El a mai spus că toți l-au făcut nebun când a transmis că Rusia are intenții rele.
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că ameninţarea lui Vladimir Putin cu armele nucleare este „reală” și ceilalți lideri l-au considerat nebun pentru că își făcea griji. Acesta a condamnat anunţul „absolut iresponsabil” al lui Putin că Rusia a desfăşurat astfel de arme în Belarus.
Joe Biden a mai spus că „acum câţiva ani”, când şi-a exprimat îngrijorarea faţă de secarea fluviului Colorado, „toată lumea m-a privit de parcă eram nebun”. „M-au privit ca şi atunci când spun că sunt îngrijorat că Putin ar putea folosi arme atomice tactice”, a adăugat el.
Săptămâna trecută, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara sa a început să primească arme nucleare tactice din Rusia și că sunt mult mai puternice ca bombele atomice cu care SUA au lovit Hiroshima şi Nagasaki la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.
Autoritățile din SUA au transmis că nu îşi schimbă poziţia privind armele nucleare strategice ca reacţie a desfăşurării tactice. Rusia nu înțelege criticile lui Biden și reamintește că Washingtonul a desfăşurat timp de zeci de ani astfel de arme în Europa.
Vladimir Putin face noi amenințări
China a început să urmărească desfăşurarea armelor nucleare ruse și a declarat că Rusia nu trebuie să le folosească în Ucraina. În urmă cu 3 zile, Vladimir Putin a amenințat că ar putea ordona atacuri împotriva avioanelor de luptă F-16, inclusiv la baze din state vecine, și a confirmat că a trimis arme nucleare tactice în Belarus. Volodimir Zelenski a exclus orice negocieri cu Moscova, care a atacat Kievul cu rachete în timpul vizitei unei delegații de pace din Africa.
La rândul său, Vladimir Putin a transmis că poate distruge orice clădire din centrul Kievului, dar că nu va face asta. Kremlinul și-a intensificat propaganda de război în contextul inițierii contraofensivei ucrainene. Bilanțurile sumbre pentru armata ucraineană, retorica despre „soliditatea” trupelor ruse, decorările atent regizate, insinuările nefondate și amenințările voalate au crescut, potrivit Agerpress.