Închisoare pe viață pentru un român din Legiunea Străină. A fost acuzat că l-a împușcat în cap pe un IT-ist de 21 de ani

Închisoare pe viață pentru un român din Legiunea Străină. A fost acuzat că l-a împușcat în cap pe un IT-ist de 21 de anisursa foto: Arhiva EvZ

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv în dosarul în care un fost membru al Legiunii Străine a fost acuzat de omor. Procurorii susțin că fostul legionar și-a împușcat victima fără niciun regret, totul pornind de la un litigiu în valoare de 500 de euro.

Marius Ştefan Achim a fost condamnat la închisoare pe viață, decizia Curții de Apel Bacău fiind de a menține sentința aplicată de Tribunalul Bacău.

Fostul legionar a fost condamnat pentru omor, tâlhărie calificată și nerespectarea regimuli armelor și munițiilor, și alte infracțiuni de contraband calificată.

Procurorii susțin că totul a pornit de la un litigiu pe care concubina legionarului Achim l-ar fi avut cu tânărul de 21 de ani, un IT-ist, pentru suma de 500 de euro.

După ce l-a împușcat pe tânăr de mai multe ori, fostul legionat și tâlhărit victima, ca și când nimic nu s-a întâmplat.

”Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a sustras victimei mai multe bunuri, respectiv: 2 telefoane mobile (unul marca Xiaomi, celălalt marca Iphone - abandonate la scurt timp de la comiterea faptelor într-un tomberon de gunoi situat în apropierea locului faptelor; un laptop marca Lenovo, un portmoneu conţinând diverse acte şi valori, precum şi cheile autoturismului victimei)”, se arată în sentința de condamnare.

A fugit în Franța

După ce a comis crima de la Bacău, din simplul motiv că IT-istul de 21 de ani nu a realizat la timp un site care a fost comandat de iubita lui, Achim a fugit în Franța.

Prins cu ajutorul jandarmilor francezi, în baza informațiilor obținute de politițiștii români, un SMS trimis de iubita lui Achim, interceptat la timp, care conținea detalii referitoare la adresa din Franța, unde acesta se ascundea, criminalul a fost adus în România.

El a fost supus unei expertize psihiatrice unde a mimat o tulburare psihică. Întrebat despre cel pe care l-a ucis, Achim a declarat că nu știe despre ce anume vorbesc anchetatorii după care a refuzat să facă alte declarații.

”Inculpatul a avut o atitudine de simulare grosieră a unei tulburări psihice, fiind necooperant în ceea ce priveşte relatarea faptică şi ascunzând adevărul chiar şi în legătură cu aspecte nelegate de faptă, pentru a-şi susţine “tulburările de memorie”. Comportamentul său nu a sugerat existenţa tulburărilor perceptuale de intensitate psihotică la momentul examinării, negând prezenţa acestora în trecut. La inculpat nu au fost relevate tulburări ale funcţiei amnezice, deşi acesta a invocat la o modalitate complet implauzibilă perioade de amnezie totală ce nu sunt justificate de niciun fel de diagnostic psihiatric ori neurologic, cu atât mai mult cu cât a reuşit să ofere detalii clare cu privire la anumite aspecte punctuale, însă pe de altă parte a susţinut că nu are concubină sau copii, că nu îşi cunoaşte vârsta, că nu cunoaşte numele firmei la care lucrează”, se mai arată în sentința Tribunalului Bacău.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News