HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 15 iunie 2023. Morile zeilor
- Radu Stefanescu
- 15 iunie 2023, 00:00
Este o perioadă indicată ca să începi concediul de vară. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore.
15 iunie
Pe 15 iunie s-au născut: Eduard Grieg, Claude Brasseuer, Jim Belushi, Xaviera Hollander, Iuri Andropov, Alberto Sordi, Demis Roussos, Johnny Hallyday, Ion Antonescu, Savel Stiopul, Dan Culcer, I.M.Sadoveanu, Matei Călinescu.
Pe 15 iunie sunt Sfinţii: Proorocul Amos, Isihie, Ieronim şi Augustin.
Nimic în „Kalendar”!
Pe 15 iunie îl pomenim pe Mareşalul Ion Victor Antonescu, care a fost un exemplu tipic de Geamăn inteligent şi expansiv. El a eşuat în stabilirea unei legături cu tânărul Scorpion, Regele Mihai, o legătură, poate, chiar de tipul celei stabilite între generalul Franco şi Juan Carlos, în Spania. Şi situaţia geo-politică era diferită, dar legătura a eşuat lamentabil şi din cauza unei incompatibilităţi drastice astrologice. Niciodată, Gemenii nu s-au înţeles bine cu Scorpionii!
Morile zeilor macină rar, dar foarte fin – este o amenințare, de fapt o certitudine morală, o garanție sigură că pedeapsa, divină sau nu, se va dezlănțui împotriva păcătoșilor, că nimic nu este uitat. Toată lumea este măsurată, cântărită și judecată. Mene, Mene, Tekel, Ufarsin! Morile zeilor...
Dragi jupânițe și cinstiți jupâni, de-a lungul timpului mulți dintre domniile voastre m-ați întrebat de ce folosesc sintagma morile zeilor macină rar, dar foarte fin, pentru că nu are corespondent în limba română. Așa este, vine tocmai de la Plutarch: Ὀψὲ θεῶν ἀλέουσι μύλοι, ἀλέουσι δὲ λεπτά. Morile zeilor macină rar, dar foarte fin. Celsius a folosit vorba înțeleptă în opera lui, apoi Erasmus. Foarte răspândită la protestanți sub forma latină: sed mola postremo pinset divina farinam. În lumea modernă, anglo-saxonă, morile zeilor au intrat prin rândurile neasemuitului Henry Wadsworth Longfellow: Though the mills of God grind slowly; Yet they grind exceeding small.
Dacă îmi amintesc bine și Agatha Cristie folosește vorba veche, morile zeilor, într-o aventură cu Hercule Poirot.
Dar, celebritatea contemporană a morilor zeilor, se datorește lui Sidney Sheldon, care publică, în anul 1987 ”The Windmills of the Gods” un roman care mi-a plăcut mult, poate unde se întâmplă în România.
În anul 1988, în februarie, apare un film, ecranizarea romanului, de fapt, o miniserie, cu Jaclyn Smith, Robert Wagner, Franco Nero și Ian McKellen. Am vazut filmul în toamna anului 1988, pe o casetă VHS. Pentru mine a fost un semnal că în România urma să se întâmple ceva important, pentru că, de fiecare dată când americanii vor să anunțe ceva, fac mai întâi un film!
Aici trebuie să vă fac o mărturisire, dragi lupi, padawani și hobbiți. Prin anii 90 s-a brodit că am fost în aceiași emisiune de tv cu o femeie pufoșică, cu o voce deosebită, drăguță foc, inteligentă și cu ochii sclipitori, pe care toată lumea din platou o trata cu admirația acordată unei persoane bogate și celebre. Eu, lemn, numele ei, Irina Margareta Nistor, nu-mi spunea nimic. Pentru că eu nu aveam casete VHS dublate, nu aveam nevoie. În acei ani aveam numai casete originale cu drepturile de autor plătite și răsplătite, de fiecare dată când ieșeam afară, îmi cumpăram cam o duzină de casete VHS cu filme noi. Furnizorii mei se numeau Ostermann, Peter Justesen, Andrews și Odin Electronics, o firmă din Chicago a unui român fugit demult. Oricum, era mai ieftin decât casetele de pe piața neagră românească, care, în plus, abia se vedeau, erau de proastă calitate. Dar, caseta VHS cu ”Windmills of the Gods” am primit-o de la Corneliu Mănescu! Era în toamna anului 1988…
În prezent revenind, pot să vă informez că am văzut al cincilea episod din SPY/MASTER. Prima impresie se confirmă. Un serial oarecare cu spioni, cu multe stângăcii și clișee. De exemplu o agentă dublă dă perdeaua la o parte ca să vadă dacă nu este filată de vreo mașină parcată în fața casei ei. Mă tem că este ”politic corect” prin caricaturizarea perversă a Ceaușeștilor, ca termen de comparație pentru zerourile politice de astăzi. Repet, prima impresie se confirmă, nu are nimic în comun cu personajele reale. Dar prima impresie că ar fi un serial bun, s-a risipit la fel de repede. Nu este un serial bun! Este doar politic corect...
Am deschis un subiect nostalgic, cel cu casetele VHS și filmele pe sub mână din România, din perioada Războiului rece. Am multe de spus, multe de amintit, așa că o să luăm o pauză până mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 15 iunie 2023
BERBEC Perioada e favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la căldura, îmbracă-te corespunzător şi bea apă de calitate, cât îţi trebuie, cei doi litri sunt doar o indicație statistică. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Simţi un oarecare grad de exaltare din cauza influenţei puterilor verii şi trebuie să dai curs impulsului. Lasă orice decizie privind locul de muncă pentru săptămâna viitoare. Relaţiile de familie se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente.
TAUR Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile de vară ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine. O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine. Astăzi ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani. Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc
GEMENI Este o perioadă indicată ca să începi concediul de vară. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai impresia că poţi primi ajutorul solicitat, dar nu te baza pe asta! La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie.
RAC Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, sau la pariuri. Fii atent, azi norocul te ocolește. Totuşi, o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea celor din jurul tău. Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Nu-ţi face griji totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Dimineaţa ai o problema cu o factură. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate!
LEU Ziua e favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, numai după ce reconfirmi înţelegerile trecute. Lumea uită, din prostie sau din interes, dar să nu-ți încurce ție treburile! Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău tranzitat arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo - poate este vorba de o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Oricum, pretenţiile celor din anturajul tău prezent şi trecut sunt cam mari... Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii, chiar dacă generozitatea este calitatea dar şi defectul principal al Leilor.
FECIOARĂ Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Bea suficientă apă. Cea mai bună atitudine este concentrarea numai pe ceea ce trebuie să faci astăzi! După o perioadă nu prea bună ai, în sfârşit, o zi fastă. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionând un film bun. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Transformări în bine, la serviciu şi acasă. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza oboselii.
BALANŢĂ Poţi dovedi, dialoga cu uşurinţă şi te poţi face înţeles repede, aceasta în prima parte a zilei. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Totul se poate rezolva cu bine! Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de modul în care o sa te ajute colegii, prietenii, rudele. Mai multe proiecte si obligatii uitate se pot face simţite pentru nativii născuţi în ultimul decan al zodiei. Cum am spus în repetate rânduri : nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu favorizează speculatiile financiare. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent.
SCORPION Nu promite nimic, nimănui, mai ales pe seară. Azi nu te implica în conflicte cu semnele de foc, sau de pământ. Afacerile personale pe termen lung sunt aspectate favorabil, ocupă-te de ele. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă. La sfârşitul zilei astrele indică un drum, o ieșire în oraș, la distracție, probabil. Câştiguri mici dar suficiente - împărţite cu membrii familiei sau cu prietenii. Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profita şi realizeaza ceva material, finalizeaza un proiect. O mică supărare dar pe total perioadă rezultatul iti este favorabil. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai mare importanţă. Stai puţin, fumează o ţigaretă (dacă fumezi) la o cafea bună şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine...
SĂGETĂTOR Zi bună pentru activităţile care cer dexteritate, îndemânare. Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile în domeniul sentimental. Succese aproape neaşteptate în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Poate este vorba de recunoaşterea unor eforturi trecute. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă, semn de foc, probabil Leu, Berbec sau Săgetător, te va ajuta. Astăzi este o perioadă bună ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută, presa este stupidă. Investeşte în relaţii de afaceri şi în dragoste.
CAPRICORN Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Îţi revine zâmbetul, daca eşti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Din nou ai ceva dificil de rezolvat, dar numai dimineaţa! Pentru un procent dintre nativi, cei din prima jumătate a zodiei: o ocazie de parvenire socială îţi iese în cale, o invitaţie la un eveniment. Nu este obligatoriu să o ratezi, aşa cum faci cu multe lucruri din vanitate sau din prudenţă, dar nici nu te omori cu firea dacă nu-ţi iese. În unele ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele inutile, de altfel. Noi evenimente sau propuneri vor face perioada interesantă. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă face să nu obţi rezultatul dorit.
VĂRSĂTOR Nimic nou sub soare, îți spui de dimineață. Cu mai mult pragmatism şi zâmbind mereu poţi să te simţi chiar foarte bine. Frecventează pe cei din jurul tău care te fac să te simţi confortabil. Invata sa te relaxezi sa te odihnesti, sa-ti „incarci bateriile”. Inconjoara-te de lucruri frumoase si de oameni placuti. Confortul spiritual este cheia succesului tau. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a unor probleme sociale personale.
PEŞTI Ziua te ajută să te înţelegeţi mai bine cu colegii de serviciu, sau de şcoală. O veste pare că te interesează mult. Este vorba despre obstacolul dintre tine și o vacanță de vară frumoasă. Schimbări în bine, la serviciu, acasă, în dragoste. O veste, in a doua parte a intervalului, iti face mare plăcere. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Mercur iti aduce o oportunitate neşteptată. Nu te grăbi, dar nici nu refuza! O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia ta să fie justă.