Ministrul desemnat al Mediului a anunțat că centralele de apartament vor dispărea. Reformele promise de Mircea Fechet
- Andra Puiu
- 14 iunie 2023, 19:25
Mircea Fechet, ministrul propus al Mediului, a anunțat că centralele termice de apartament vor dispărea treptat din locuințele românilor. Liberalul a subliniat că multe autorități locale au interzis deja instalarea acestor centrale individuale.
Mircea Fechet a primit aviz favorabil în comsiile reunite ale Parlamentului pentru funcția de conducere a Ministerului Mediului. Propunerea liberalilor pentru acest portofoliu a fost avizată cu 35 de voturi pentru, opt împotrivă, dar și două abținere. Ministrul desemnat al Mediului a anunțat că centralele de apartament individuale vor dispărea din majoritatea locuințelor românilor din mediul urban, în următoarea perioadă.
„Încă nu am luat o decizie până la ce dată aceste centrale de apartament vor dispărea, însă pe termen lung sunt convins că în România, în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puține astfel de centrale individuale”, a declarat Mircea Fechet. Liberalul a explicat că sistemele de încălzire centralizate generează mai puțină poluare în oraș.
Autoritățile locale au început deja să interzică centralele termice de apartament
Mircea Fechet a subliniat că deja autoritățile locale au început să interzică instalarea acestor sisteme de încălzire în apartamente. „Există astăzi municipalități care deja interzic instalarea de centrale proprii în apartamente. Fără îndoială, centralele termine din blocuri poluează local. Aceste centrale termice, în lipsa unui sistem de evacuare până la acoperișul blocului, nu fac decât să bage noxe în apartamentul vecinilor”, a declarat ministrul desemnat al Mediului.
Mircea Fechet a fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), în perioada decembrie 2019 – noiembrie 2020. De asemenea, el a mai ocupat funcția de ministru al Mediului între 5 noiembrie – 23 decembrie 2020. Liberalul a declarat că principala problemă pe care urmează să o rezolve la conducerea Ministerului Mediului este cea a extinderii fondului forestier naţional. De asemenea, Fechet a promis că se va ocupa și de reforma sectorului silvic.
Ministrul desemnat al Mediului a explicat că este nevoie de un plan pentru combaterea eficientă a tăierilor ilegale de arbori. „Una dintre priorităţile ministerului va fi, cu siguranţă, adoptarea noului Cod Silvic, care va fi în acord cu Strategia naţională pentru păduri 2030 şi care mă aştept să facă obiectul unei consultări ample, serioase, cel mai probabil aici în Parlament”, a mai spus Mircea Fechet în timpul audierilor din comisiile de specialitate, informează Agerpres.