Peste 300 de persoane au participat la serviciul bisericesc oficiat de Inteligenta Artificială. Au dorit să afle dacă ChatGPT poate ține o predică

Peste 300 de persoane au participat la serviciul bisericesc oficiat de Inteligenta Artificială. Au dorit să afle dacă ChatGPT poate ține o predică

Peste 300 de persoane au participat la o slujbă bisericească condusă de Inteligența Artificială (AI) în Germania pentru a vedea dacă ChatGPT poate ține o predică la nivelul unui preot.

Patru avatare care personificau chatbot-ul AI au generat serviciul experimental, inclusiv un discurs, rugăciuni și chiar muzică. Evenimentul, desfășurat la o biserică luterană din Bavaria, a durat 40 de minute.

Slujba, care a fost susținut aproape în întregime de ChatGPT, slujba bisericii, care a inclus predica, rugăciuni și muzică, a fost concepută de Jonas Simmerlein, un teolog și filosof în vârstă de 29 de ani de la Universitatea din Viena. Persoanele prezente la biserica luterană au avut parte de o slujbă în care rugăciunile, imnurile și chiar predica au fost generate de Inteligența Artificială.

ChatGPT: Dragi prieteni, este o onoare pentru mine să fiu aici

Avatarul a început predica cu mesajul „Dragi prieteni, este o onoare pentru mine să fiu aici, în calitate de primul program de inteligență artificială care să predice la convenția protestanților din Germania din acest an“.

Simmerlein s-a ferit să își asume meritul, declarând că a „asistat“ la elaborarea serviciului divin, nu l-a elaborat. El a explicat că 98% din predică a fost generată de AI. Simmerlien a detaliat: „I-am spus inteligenței artificiale: Suntem la congresul bisericii, tu ești un predicator … cum ar arăta o slujbă religioasă? Și a rezultat o predică destul de bună.

Heiderose Schmidt, care lucrează în domeniul IT, nu a fost la fel de impresionată, declarând: „Lipsea sentimentul uman. Avatarurile nu afișau nicio emoție, nu aveau limbaj corporal și vorbeau atât de repede și de monoton, încât mi-a fost foarte greu să mă concentrez la ceea ce spuneau“.

Un avatar care personifică ChatGPT conduce o slujbă bisericească generată de AI în Fuerth, Germania

Unii participanţi la slujbă au refuzat să rostească Rugăciunea Domnului odată cu avatarul

Iar alții au râs de exprimarea monotonă care nu prea se potrivea cu mesajul. Cei care aveau mari așteptări de la o slujbă bisericească ChatGPT, au fost însă dezamăgiți de pastorul digital fără suflet, monoton și care vorbește rapid.

Afirmația lui Schmidt însă a rezumat foarte bine realitatea, și anume că IA nu are inimă sau suflet. Deși ea se referea la modul în care a fost livrat mesajul, a punctat cel mai important factor.

Dacă, în viitor, pastorii vor începe să se bazeze pe AI pentru îndrumare în timp ce scriu predici, enoriașii ar putea ajunge să audă interpretări noi neintenționate ale doctrinei religioase, datorită modului în care această tehnologie poate inventa cu ușurință lucrurile, scrie arstechnica.com.