Marius Budăi nu se grăbește cu reglementările care ar pune capăt crizelor sociale. Legea salarizării unitare va fi dezbătută în Parlament abia în toamnă
- Ionel Sclavone
- 8 iunie 2023, 22:26
Memorandumul pe Educație va fi publicat în Monitorul Oficial sub forma unei declarații. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut aceste precizări, în condițiile în care documentele de acest tip nu se publică în Monitorul Oficial. Guvernul adoptă un memorandum, în ședința de joi, 8 iunie, menit să acorde garanțiile cerute de profesori pentru a opri greva. Sindicatele au cerut o ordonanță de urgență, în condițiile în care memorandumul nu are putere de lege și reprezintă doar o promisiune ce poate fi încălcată fără consecințe juridice,
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că va exista „o declarație” care se va publica în Monitorul Oficial cu referire la memorandumul ce va fi adoptat de Guvern. El a făcut aceste precizări în condițiile în care reglementările nu prevăd ca astfel de documente să se publice în Monitorul Oficial. Declarația din Monitorul Oficial, la care face referire Marius Budăi, va conține prevederile din memorandumul guvernamental.
„Memorandumul cuprinde exact acele cerințe, după cum spuneam, vor fi introduse în această declarație privind politica generală de salarizare în sistemul național de învățământ și cuprinde exact cele solicitate de dumnealor. Și mă refer aici la viitorul proiect, viitoarea grilă din viitorul proiect de lege a salarizării unitare să plece de la salariul debutantului sau asistent ununiversitar, salariul mediu brut pe țară utilizat la fundamentare a bugetului asigurărilor sociale de stat”, a declarat Marius Budăi.
Marius Budăi și-a exprimat speranța, la fel ca și premierul Nicolae Ciucă, ca profesorii să se mulțumească cu acest memorandum, deși nu are putere juridică și, pe cale de consecință, nu angajează guvernul în nici un fel să-și respecte promisiunile. De altfel, coaliția de guvernare evită să emită un act normativ, așa cum cer profesorii, care să garanteze că salariile debutanților vor fi majorate la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Adoptarea unei ordonanțe de urgență, așa cum au cerut cadrele didactice, cu un astfel de conținut ar putea atrage răspunderea guvernului în justiție, dacă nu-și va respecta angajamentele asumate. Un memorandum, precum cel propus de Nicolae Ciucă nu are nici o valoare, fiind doar o promisiune. Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără valoare sau impact pentru populație, iar în ultimii ani mai multe astfel de acte au fost încălcate de instituția care le-a adoptat.
Budăi aruncă vina pe liberali pentru criza socială
În acest context, deși se află la conducerea Ministerului Muncii de mai bine de un an, Marius Budă dă vina pe „greaua moștenire” pentru crizele sociale din această perioadă. El face referire chiar la partenerii de coaliție, din PNL, pe care îi acuză că au pus între paranteze legile salarizării și a pensiilor, în 2020.
„Nu vreau totuși să să trec cu privirea și să nu spun de ce suntem în situația asta, pentru că atunci când rezolv ceva, trebuie să ajungi să conștientizezi de ce ai ajuns în situația asta. Pentru că, și nu fac acum politică, dar un guvern strict de dreapta în anii 2020, în anii 2022-21 au pus legea salarizării între paranteze. Bine și legea pensiilor, dacă ne aducem aminte. Și atunci este clar că oamenii au ajuns la capătul răbdării și trebuie să rezolvăm aceste lucruri. Dacă atunci s-ar fi continuat legea salarizării, implementarea legii salarizării, acum nu eram această situație, dar suntem aici, o rezolvăm și mergem mai departe”, a declarat Marius Budăi la Radio România Actualități.
Budăi nu grăbește legea salarizării în ciuda crizelor sociale
Deși protestele profesorilor și ale celorlalți lucrători din sistemul public s-ar putea încheia rapid, așa cum susțin chiar guvernanții, prin adoptarea legii salarizării unitare, ministrul muncii nu pare prea dispus să se grăbească cu acest act normativ. El spune că de la Minister proiectul va pleca abia la jumătatea lunii iulie, în timpul vacanței parlamentare.
„Așa cum am obținut sarcină de la coaliție și ceea ce am primit până acum de la coaliție ca sarcină de serviciu până acum am îndeplinit, așa cum am primit sarcina și nu voi începe acum să fac altfel. Trebuie ca până în 15 iulie să avem acel draft agreat de Comisia Europeană și cu Banca Mondială. Mărturisesc că nu va fi ușor. Nu va fi ușor, nu din punctul nostru de vedere, ci de a acomoda acel draft cu Comisia Europeană în special, după care, începând cu 15 iunie până la 1 septembrie, să dezbatem în continuare cu sindicatele, astfel încât la 1 septembrie proiectul de act normativ să fie dezbătut și aprobat în Guvern, după care să fie depus în Parlament pentru alte runde de dezbateri, bineînțeles și de dup-aia în final, aprobare”, a mai spus Marius Budăi.
Dacă legea salarizării ar fi adoptată în regim de urgență și nu ar fi amânată pentru finalul anului, profesorii ar avea certitudinea că revendicările lor vor fi satisfăcute. Adoptarea legii salarizării unitare, în regim de urgență ar rezolva problemele ridicate de profesori și ar ajuta la deblocarea crizei din Educație.