Gheorghe Cârciu s-a întâlnit cu românii din Ismail și Odesa. Discuții privind profesorii care pot preda în limba română

Gheorghe Cârciu s-a întâlnit cu românii din Ismail și Odesa. Discuții privind profesorii care pot preda în limba românăSursă foto: Facebook

Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a anunțat că a mers în vizită la comunitatea românescă din Ismail. Au fost purtate discuții privind sistemul de învățământ și formarea cadrelor didactice care să predea în limba română.

Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a anunțat că în weekend-ul trecut a fost în vizită la comunitatea românească din Ismail, Ucraina. Oficialul român a fost însoțit de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și profesorul Mecineanu Mihai. Au fost purtate o serie de discuții la Asociația Cadrelor Didactice din Regiunea Odesa, sediu dotat prin finanțarea susținută de DRP.
„Dialogul direct pe care-l am cu românii din comunitățile istorice este de neînlocuit! Mă bucur că am reușit să ajung în acest weekend la Ismail, unde am avut discuții cu comunitatea românească și nu numai. Am fost, de asemenea, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și profesorul Mecineanu Mihai și la sediul Asociației Cadrelor Didactice din Regiunea Odesa”, a spus Cârciu.

Profesorii vor fi învățați să predea în limba română

Cârciu a transmis că au fost purtate discuții privind sistemul de învățământ, în special, despre învățământul pedagocic. Secretarul de stat a discutat cu rectorul Universității Umaniste de Stat din Ismail, Yaroslav Kiciuk, privind formarea de cadre didactice care să predea în limba română. „Le-am putut prezenta nemijlocit programele pe care le avem în cadrul DRP și i-am asigurat de întreg sprijinul nostru. I-am rugat să ne comunice ori de câte ori există idei pe care le putem dezvolta împreună, în interesul lor”, a transmis secretarul de stat al DRP.
Problema privind predarea în limba română în școlile din Ucraina din zonele în care se află comunități românești a fost sesizată și în trecut. Elena Nandriș, fost primar al comunei Mahala, Cernăuți, a cerut ca autoritățile din România să ia măsuri pentru ca interesele populației românești să fie respectate. Noua lege a învățământul din Ucraina presupune ca toate școlile cu predare în limba minorităților, inclusiv în limba română, sunt obligate să introducă treptat ore în limba ucraineană.