Noua cucerire a Mădălinei Ghenea. Cu cine se iubește una dintre cele mai dorite femei din lume

Noua cucerire a Mădălinei Ghenea. Cu cine se iubește una dintre cele mai dorite femei din lumeMădălina Ghenea. Sursa foto: Instagram

Mădălina Ghenea a făcut o nouă cucerire. Una dintre cele mai dorite femei din lume a postat o fotografie cu un jucător de tenis faimos, semn că lucrurile ar fi deja serioase.

Madalina Ghenea (35 de ani) deja s-a afișat cu noua cucerire. Este vorba de bulgarul Grigor Dimitrov (32 de ani, 33 ATP). Modelul a fost văzut în loja jucătorului de tenis la turneele de la Madrid si Roma, semn că relația a devenit serioasă.

Jucătorul de tenis, cu o avere în valoare de 22,560,301 milioane de dolari, a avut relații, printre altele, cu Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger și a fost considerat „cel mai sexy bărbat din circuitul masculin”.

Chiar dacă a postat deja prima fotografie cu el, Mădălina Ghenea a declarat că nu mai vrea să își expună relațiile amoroase, în special după aventura cu fotbalistul Nicolo Zaniolo.

„Pentru o vreme, mi-a fost foarte greu, dar apoi am reușit să găsesc un mod de a face lucrurile potrivite pentru mine. Am învățat să-mi păstrez viața privată cât mai intimă posibil”, a afirmat Ghenea, potrivit GSP.

ghenea-dimitrov.v1

Sursă Instagram

Mădălina Ghenea și bărbații din viața ei

Nu mai este un secret că Mădălina Ghenea a fost dorită de foarte mulți bărbați. Ea ar fi primit și sume uriașe de bani pentru a sta la masă cu aceștia, dar relațiile nu au durat prea mult. În perioada 2014-2015, un cetățean elvețian de peste 65 de ani cu care a trăit o poveste de „amor” i-a plătit fratelui ei, Alin Florin Ghenea, apartamentul luat prin credit bancar, în valoare de aproximativ 90.000 de euro.

Ea s-a iubit și cu Leonardo di Caprio, Gerard Butler, Eros Ramazzotti, Orlando Bloom, Bogdan Vlădău, Michael Fassbender, Philip Plein, Matei Stratan și Cristiano Ronaldo. Cu toate astea, unele surse au declarat că ei s-au speriat de atitudinea Mădălinei Ghenea și că nu ar fi rezistat prea mult lângă ea.

Se mai spune că aceștia evită să înceapă o relație cu modelul din cauza reputației pe care și-a făcut și din cauza crizelor de nervi, potrivit atacpersoana.ro.