Margherita de la Clejani s-a retras din viața publică și din muzică. A ales un domeniu de activitate total diferit, pe care îl studiază

Margherita de la Clejani s-a retras din viața publică și din muzică. A ales un domeniu de activitate total diferit, pe care îl studiazăsursa: Arhiva EVZ

Încetul cu încetul, Margherita de la Clejani s-a retras din lumina reflectoarelor. Tânăra a renunțat și la muzică după ce a fost prinsă conducând sub influența substanțelor interzise. Acum își canalizează tot timpul și energia într-un domeniu cu totul diferit. Ioniță de la Clejani a fost cel care a dezvăluit noutățile din viața fiicei sale.

Margherita de la Clejani a fost prinsă, în urmă cu aproximativ trei ani, conducând sub influența substanțelor interzise. Pentru fapta sa, artista a scăpat doar cu o amendă de 40.000 de lei. După acest incident, aparițiile în spațiul public ale fiicei Clejanilor au fost din ce în ce mai rare, până când s-a retras de tot din muzică. Nu a mai apărut nici pe scenă alături de părinții ei, așa că fanii s-au întrebat ce s-a întâmplat cu ea.

Ioniță de la Clejani a fost cel care a dezvăluit detalii din viața fiicei sale. Artistul a mărturisit că fiica sa a renunțat la cariera în muzică și s-a retras din viața publică. Toată atenția ei este îndreptată acum spre un domeniu cu totul diferit. Margherita de la Clejani vrea să devină femeie de afaceri, așa că studiază intens pentru a-și deschide, cel mai probabil, un nou business.

„Margherita, pentru moment, nu mai vrea să participe la evenimente. Are o altă direcție, direcția business-ului. O susțin în tot ceea ce vrea ea să facă. Acum urmează cursuri de engleză, de business, se duce în zona afacerilor”, a declarat Ioniță de la Clejani, potrivit playtech.ro.

Margherita de la Clejani a mai avut o afacere, însă experiența s-a încheiat prost

Ioniță de la Clejani susține că fiica sa vrea să devină femeie de afaceri, iar el o susține în tot ceea ce face. Totuși, nu este prima dată. Margherita a mai cochetat cu acest domeniu în trecut, când și-a deschis propriul magazin de haine, însă afacerea nu a rezistat prea mult timp.

În 2019, Margherita de la Clejani a debutat în lumea afacerilor. Tânăra anunța că și-a deschis un magazin cu haine, „Marcle”, cu sediul pe Calea Victoriei. Primul an a fost unul profitabil, însă apoi afacerea a început să meargă din ce în ce mai prost. În 2021 și-a găsit magazinul vandalizat, gest care a supărat-o extrem de tare. După acest incident, fiica Clejanilor a decis să își închidă afacerea.

„Mă aflu pe Calea Victoriei, nr. 101, la laboratorul meu de creaţie vestimentară, şi iată ce am găsit pe geamuri. Vreau să ştiu şi eu cum ar trebui să procedez, în această situaţie, atunci când găsesc geamurile absolut vandalizate. Ce ar trebui să fac, care trebuie să fie atitudinea mea? Cum să mi se întâmple mie una ca asta şi mă întreb, oare de ce? Nu am duşmani, nici prieteni. Cum am intrat aici am fost şocată! Am încercat să curăţ geamurile şi nu s-a luat”, spunea Margherita de la Clejani la vremea respectivă.