HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 8 mai 2023. Siria revine în Liga Arabă
- Radu Stefanescu
- 8 mai 2023, 00:00
Sigur pe tine, entuziast şi optimist, astăzi eşti apreciat de cei din jurul tău. Atenţie, însă, la discursul tău, să nu o ia vorbele înaintea gândirii, să nu te grăbești când nu trebuie!
8 mai
Pe 8 mai s-au născut: Harry Truman, Candice Bergen, Fernandel, Cezar Grigoriu, Anca Ţurcaşiu, Darie Novăceanu, Petre Dumitriu.
În calendarul fix creştin-ortodox, pe 8 mai este pomenit Evanghelistul şi Apostolul Ioan Teologul - unul dintre Fii Tunetului - Iacov şi Ioan – fii lui Zevedei – pescar împreună cu Andrei – martor la botezul Domnului – ucenic al Botezătorului. Tradiţia spune că este cel mai tânăr dintre Apostoli. Legenda spune că în dimineaţa acestei zile din mormântul Apostolului se ridică un praf fin, pe care unii îl numesc „mană” care vindecă orice boală.
Tot pe 8 mai pomenim pe Sfinţii Arsenie cel Mare şi Emilia.
"Ziua mondială a Crucii Roşii" - marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828-30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru pace pe 1901. Sursă RADOR
În emailul meu, sursă EFE, a poposit și următoarea informație:
Miniștrii arabi de externe au decis duminică, la Cairo, să reintegreze regimul sirian în Liga Arabă, după ce l-au demis în 2011 pentru reprimarea unei revolte populare care a degenerat într-un război sângeros.
După mai bine de unsprezece ani de izolare diplomatică și un război nesfârșit, Siria a revenit în favoarea țărilor arabe duminică, cu reintegrarea sa în Liga Arabă.
Inversare majoră
Miniștrii arabi de externe au decis duminică la Cairo să reintegreze regimul sirian în Liga Arabă, după ce l-au demis în 2011 pentru reprimarea unei revolte populare care a degenerat într-un război sângeros. De fapt reprimarea nu a fost altfel, decât altă dată, ciocnirile dintre diferitele facțiuni erau monedă curentă în Siria. Ca în tot Orientul și în Siria trebuie un regim autoritar, ca lucrurile să nu degenereze. Dar au intervenit SUA, Rusia, Iranul și Israel, care au provocat un război în toată regula.
Izolat diplomatic din 2011, președintele sirian Bashar al-Assad a ieșit recent din statutul său de persona non grata și unii observatori cred că ar putea chiar să participe la summitul anual al șefilor de stat al organizației panarabe de la Jeddah, pe 19 mai.
Aceasta este o întorsătură dramatică, având în vedere că în 2013 opoziția anti-Assad a reușit să ocupe locul Siriei la un summit al Ligii Arabe la Doha, Qatar.
Țările arabe sprijiniseră rebelii la începutul războiului, care de atunci a devenit un câmp de luptă între forțele străine și care a lăsat aproximativ jumătate de milion de morți și milioane de refugiați și strămuți.
Spre normalizarea deplină cu țările arabe?
Dacă încălzirea diplomatică se pregătea de luni de zile, Bashar al-Assad a beneficiat de bunătatea și ajutorul solidarității globale după cutremurul devastator din 6 februarie, care a ucis mii de oameni în Turcia și Siria.
Președintele și miniștrii săi au văzut astfel defilând prin Damasc reprezentanții multor țări arabe, care până acum refuzaseră să își normalizeze relațiile cu Siria - unii făcând chiar plecarea lor de la putere o condiție sine qua non.
Damascul mizează acum pe normalizarea deplină cu țările arabe, în special cu monarhiile bogate din Golf - cândva cei mai mari aliați ai opoziției lui Assad - pentru a finanța reconstrucția costisitoare a țării cu infrastructuri devastate de conflicte repetate.
Cu timpul și sprijinul valoros din partea Rusiei și Iranului, regimul Assad a recăpătat controlul asupra majorității teritoriului, chiar dacă patru milioane de oameni trăiesc în nord-vest sub control rebel și jihadist.
Sfârșitul a unsprezece ani de izolare
În noiembrie 2011, 18 din cei 22 de membri ai Ligii Arabe suspendaseră participarea guvernului sirian la întâlnirile lor, atrăgând aprobarea țărilor occidentale și a Turciei, dar furia Rusiei, Iranului, Irakului și Libanului.
Organizația panarabă impusese și sancțiuni economice Siriei și încetarea legăturilor aeriene, după luni de măsuri economice americane și europene împotriva liderilor și intereselor economice siriene.
În februarie 2012, țările Consiliului de Cooperare din Golf (Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) și-au rechemat ambasadorii din Siria.
Dar până la sfârșitul anului 2018, Emiratele Arabe Unite , care își sporesc acțiunile diplomatice și încearcă să se impună ca lider pe scena arabă, și-au redeschis ambasada la Damasc. Bashar al-Assad le rezervase, în schimb, în martie 2022, prima sa vizită într-o țară arabă de la începutul războiului.
În 2023, acordul regional se schimbă radical: Arabia Saudită sunită și Iranul șiit, mari dușmani, se împacă în martie. În acest proces, pe 12 aprilie, ministrul sirian de externe a efectuat o vizită surpriză în Arabia Saudită, o premieră de la începutul conflictului. Două săptămâni mai târziu, Tunisia numește un ambasador la Damasc.
Înainte de aceasta, la scurt timp după cutremur, șeful diplomației egiptene – categoria grea din Liga Arabă – fusese trimis la Damasc pentru o vizită „umanitară”.
În afara Ligii Arabe, Turcia , un susținător major al anti-Assad din 2011, începe și ea să se gândească la reluarea relațiilor normale cu Damasc.
Am fost la Damasc de trei ori, de două ori la Târgul Internațional și odată cu negocieri, o afacere la Homs. Mi-a păcu mult orașul, oamenii, obiceiurile. M-am simțit bine la Damasc. Întotdeauna am tras la Hotelul Casion, așa a indicat Ambasada. Era mai sigur. Tulburări erau mereu în Siria. Uneori noaptea, se auzeau împușcături îndepărtate. Aceasta prin anii 80. Acum, săracii sirieni au căzut victimă marilor puteri care căutau un poligon unde să-și încerce în condiții reale, forțele și sferele de influență.
Faptul că Liga Arabă a luat o hotărâre contra voinței SUA și UE arată că și-au cam dat seama de modul pervers în care joacă acestea, exemplul Ucrainei fiind evident și aproape.
Este ziua în care îl pomenim pe Fernandel. Ce să revăd, seria ”Don Camillo”, ”Inamicul public numărul 1”, sau ”Le Caïd”? O să mă hotărăsc repede, eu nu mă plictisesc niciodată, nici nu știu ce înseamnă această noțiune, dar știu că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 8 mai 2023
BERBEC Este o zi de luni ce pare favorabilă, dar, evită nepăsarea, graba şi nerăbdarea. Eşti cu gândul la viitor, la planurile tale, dar atenţie la detaliile cotidiene, la activitatea obișnuită. O veste de departe, o informatie pe rețea, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. Poate o sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava!
TAUR Lumea revine la ritmul obişnuit de lucru, după weekend, e luni, dar tu te bucuri de o situaţie mai bună, pentru că ai avut timpul necesar pentru planuri. Cine nu gândește, muncește degeaba! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale sau familiale. Astăzi fii mai „zen”, zâmbeşte şi spune lucruri interesante!
GEMENI Eşti mai serios în relaţiile tale sentimentale, sociale. Acest lucru este simţit de cine trebuie şi poţi să ai un răspuns favorabil. Eşti gata de acţiune şi îţi găseşti bine cuvintele! O dimineaţă agitată şi obositoare care te lasă chiar pe tine, campionul rapidităţii, fără suflu. Astăzi nu te enerva in mod disproportionat şi inutil. Este o problemă de bani, bani mai puţini decât te aşteptai. Pe care trebuia să-i primeşti sau ţi-ai făcut iluzia că o să-i primeşti. În orice caz nu ai nici un motiv să dai pe afară de fericire!
RAC Dimineața eşti obligat de situaţia de la locul unde te afli să fii inventiv şi bun de gură, ceea ce nu prea te caracterizează. Pe plan sentimental lucrurile nu sunt chiar cum ţi-ar place. Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii sau să judeci cinic pe oricine. Configuraţia astrală arată că este momentul potrivit pentru consolidarea situaţiei tale financiare şi profesionale. Nu ezita!
LEU Apreciază oamenii care doresc să te ajute. Ajută-i, la rândul tău sau măcar mulțumește-le. Politețea și un zâmbet sunt minimum necesar pentru o viață civilizată. Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film sau o carte buna iți pot schimba in bine starea psihica! În a doua parte a zilei primeşti unele informaţii care te pot avantaja. Eşti un pic cam zdruncinat şi în criză de timp, dar, recunoaşte, lucrurile aceste te motivează şi te dinamizează!
FECIOARĂ Negociază cum poți mai bine tot ceea ce priveşte detaliile vieţii profesionale, sau personale. Astăzi ai prilejul să-ţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii. Detaliile sunt dexteritatea ta! Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Pe seară, realizezi că eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă. Ai un prilej si nu trebuie sa-l ratezi. Nu vorbi mult, decat dacă spui cu adevarat lucruri interesante. Nu te împopoţona cu obiecte prea scumpe. Acestea sunt doar proteze. Oamenii cu adevărat importanţi nu poartă „accesorii”. Sunt suficient de valoroşi.
BALANŢĂ E momentul să faci o triere în relaţiile tale. Ai nevoie de susţinere şi trebuie să ştii pe cine te poţi baza. Pe de altă parte, eşti cuprins de dorinţa de a-ţi îmbunătății calitatea vieţii! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile șefilor și ale colegilor, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi ca ai totusi dreptate. Aspectele planetare mixte si o privire mai filozofica asupra vietii pot face ca ziua aceasta de luni, 8 mai, sa treaca repede si fără necazuri mari. Legăturile de sânge conteaza, restul sunt nişte străini, aşa ca tot de la părinti sau fraţi poţi obţine ceva bani şi poate şi o vorbă bună. Trebuie doar să încerci.
SCORPION Astăzi poţi să-ţi stăpâneşti tensiunea şi să zâmbeşti cu calm celor din jur. Poţi să te descarci de principiile negative printr-o activitate fizică – sport, sau sauna, masaj. Fii mai convingator si insistent cind soliciți. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neîncredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti! Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc o sa ajungi unde iti doreai. Dar trebuie să-ţi faci un plan, o strategie, pentru Numele Lui Dumnezeu! Nu mai aştepta să trecă timpul, nu te mai mulţumi cu frimituri. Începe chiar de astăzi!
SĂGETĂTOR Eşti invadat de pretenţiile şi rugăminţile celor din jur. Fii plăcut, dar ţine minte că nu poţi mulţumi pe toată lumea. Dorinţa de a fii pe placul tuturor te îndepărtează de propriul interes! Nimeni nu-ţi vrea raul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce trebuia să fie şi ceea ce este în prezent. Pe total, ziua de astăzi îţi este favorabilă.
CAPRICORN Dimineaţa realismul şi soliditatea cunoştiinţelor te ajută pe plan profesional. Nu te aventura în domenii necunoscute! Spune direct și clar că nu face parte din domeniul expertizei tale! Pe termen lung horoscopul tau este bun si chiar foarte bun, chiar daca ti se pare ca ai probleme, acum, în prezent. Ziua de astăzi este o zi plina si densa, dar si cu realizari notabile in prima parte, iar in a doua parte, poate, cu distractii și buna-dispozitie. Doar este cald şi plăcut! Dar nu neaparat din cauza asta. Incepe sa se configureze o noua situatie in care eşti, din nou… sarea in bucate! Dar şi seri plăcute si confortabile! Traieste intens si cu placere! Timpul trece. Parcă cu o viteza din ce in ce mai mare!
VĂRSĂTOR Sigur pe tine, entuziast şi optimist, astăzi eşti apreciat de cei din jurul tău. Atenţie, însă, la discursul tău, să nu o ia vorbele înaintea gândirii, să nu te grăbești când nu trebuie! Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura parerilor de rau se adună în inimă. Haide, spune-le celor dragi cât de mult îi iubești, nu fii prost!
PEŞTI Astăzi se pare că întâlneşti o oarecare lipsă de suport, chiar ostilitate. Trebuie să lămureşti rapid lucrurile, poate că este vorba doar de o neînţelegere. Dacă nu... ia măsurile imediate! Ar trebui să fie pentru tine o perioada plăcută și căldicică, a unei zile de luni obișnuite, monotonă și chiar plicticoasă. Asta dacă iți infranezi cat poti instinctual tau primordial de a sări la gatul ticaloşilor. Ai parte de ceva probleme și astăzi, asta pentru palmares, dar nu intra in discutii (scandal, adică) orice s-ar intampla. Amana, pentru ca timpul rezolvă in favoarea ta!