Război în Ucraina, ziua 420. Soldații lui Zelenski se plâng că primesc câte trei obuze pe zi. Rușii au și ei probleme cu muniția

Război în Ucraina, ziua 420. Soldații lui Zelenski se plâng că primesc câte trei obuze pe zi. Rușii au și ei probleme cu muniția Sursa foto: Statul Major/Ucraina

Soldații ucraineni susțin că armata lor trece printr-o criză serioasă de obuze de artilerie, iar din acest motiv nu pot lupta, pe cât ar vrea de mult. Recent, Uniunea Europeană a promis un ajutor militar care constă într-un milion de obuze.

Jurnaliștii străini au petrecut mai multe zile printre soldații Brigăzii 10 de Vânători de Munte, din armata ucraineană.

Unitatea ocupă poziții la doi kilometri față de pozițiile ruse din zona localității Soledar, undeva în estul Ucrainei.

Soldații folosesc intens dronele de observație, cu care află toate mișcările rușilor. În plus, atunci când este nevoie folosesc și niște drone de asalt, care pot transporta chiar și trei bombe pe care pe aruncă deasupra inamicilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși rezistă cu mult curaj în fața atacurilor rușilor, soldații ucraineni spun că nu au muniția necesară pentru a lupta și mai bine.

Atacați de ruși

În timp ce vorbeau cu jurnaliștii, soldații ucraineni au ridicat o dronă de observație.

Unitatea lor este cantonată într-o zonă fortificată, în mijlocul unei păduri. Singurul lucru care s-ar putea vedea din satelit, ar fi doar acoperișul unei cabane.

La scurt timp, un tun rusesc a tras șase proiectile spre zona ucraineană. Misiunea dronei a fost imediat modificată, operatorul primind sarcina să afle poziția tunului.

Apoi, soldații ucraineni au tras un singur foc de artilerie, deoarece în ziua respectivă nu au primit decât trei obuze.

”Un proiectil poate fi trimis pentru a speria, iar apoi ei, rușii, nu mai lucrează timp de o oră sau două. Este evident că avem nevoie de mai multă muniție. Rușii au și ei probleme cu muniția, dar în general au mult echipament. Facem tot posibilul să răspundem. Ei se adaptează. Încep să se gândească la cum să lupte mai bine. Învață din problemele și greșelile lor", a explicat Petro, un soldat ucrainean.

Nu există muniție

Deși multe țări europene sau din NATO au promis ajutoare militare, acestea sunt prea puține pentru a face față efortului de război depus de ucraineni.

”Suntem pe linia frontului. Rușii vin spre tine și nu ai cu ce să tragi", a declarat luna trecută un comandant de batalion din Brigada 46 de Asalt.

Soldații ucraineni care apără orașul încercuit Bakhmut au anunțat că au nevoie de muniție, pentru a face față, eficient, în fața atacului rușilor.

”Avem nevoie de muniție, muniție, muniție, muniție”, a declarat Illia, un artilerist din unitatea 3017 a Gărzii Naționale a Ucrainei, citat de Kyiv Independent.

Uniunea Europeană a anunțat că va trimite în Ucraina un milion de obuze de artilerie. Doar că acestea vor ajunge într-o perioadă de 12 luni.

”Trebuie să recunoaștem că un milion de cartușe reprezintă un minim de ceea ce are nevoie Ucraina - dar acest lucru este încă departe de ceea ce are nevoie Ucraina pentru a face o diferență pe teren și pentru a-și susține ofensiva”, a declarat ministrul de externe al Estoniei, Urmas Reinsalu, citat de yahoo.news.