Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală de la Indian Wells. A câștigat meciul împotriva locului 5 WTA

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală de la Indian Wells. A câștigat meciul împotriva locului 5 WTASorana Cîrstea, umilită de Jelena Ostapenko. „Am dormit, că îi luam și primul set”. Sursa foto. Evz

Sorana Cîrstea a ajuns în sferturile de finala ale turneului Indian Wells. Jucătoarea de tenis a trecut de franțuzoaica Caroline Garcia în trei seturi. Este singura sportivă din România care a rămas pe tabloul principal al competiției.

Sorana Cîrstea, locul 83 WTA, a reușit să o învingă pe ocupanta locului 5 în clasamentul WTA în optimile de finala de la Indian Wells. Sportiva din România a câștigat meciul împotriva jucătoarei de tenis din Franța Caroline Garcia în trei seturi. Scorul final al partidei a fost 6-4, 4-6, 7-5. Meciul a durat două ore și 24 de minute. Numai al doilea set, cel mai disputat al partidei, a durat nu mai puțin de 55 de minute.

Sorana Cîrstea a avut doi ași, în timp ce Caroline a reușit opt, pe tot parcursul meciului, Este pentru prima dată când jucătoarea de tenis din România a reușit să se impună în fața lui Garcia. Cele două s-ai mai întâlnit de două ori, iar franțuzoaica a câștigat de fiecare dată. Meciurile au fost terminate de fiecare dată în set decisiv.

Sorana Cîrstea va întâlni liderul mondial în sferturile de finală

Cîrstea a început în forță primul set al meciului și a făcut break chiar din debutul partidei. Ulterior, și-a pierdut serviciul. La mijlocului primului set sportiva din România a mai câștigat un game pe serviciul lui Garcia și a reușit să păstreze acest avantaj. În cele din urmă Cîrstea și-a adjudecat primul set cu corul de 6-4. Setul doi a fost câștigat de numărul 5 în ierarhia WTA, după ce Cîrstea și-a pierdut de două ori consecutiv propriul serviciu.

Setul decisiv a fost cel mai lung al partidei și s-a decis în ultimele game-uri. Ocupanta locului 83 în ierarhia mondială o va întâlni pe Iga Swiatek în sferturile de finală. Locul 1 WTA a învins-o pe Emma Răducanu pentru a ajunge în această fază a competiției.

La finalul partidei Sorana a vorbit despre importanta victorie pe care a obținut-o.  „Nu am câștigat niciodată împotriva ei până acum. Știam ca e agresivă, știam că e în formă înseamnă mult pentru mine că am reușit victoria. Am avut un presezon bun, m-am antrenat alături de Thomas Johansson și rezultatele au venit”.