Aplicația TikTok, interzisă pe toate telefoanele angajaților agențiilor federale din SUA. Casa Albă a fixat un termen de 30 de zile
- Andra Puiu
- 28 februarie 2023, 14:48
Casa Albă a luat o decizie în privința aplicației TikTok. Toate agenţiile federale din Statele Unite vor trebui să se asigure că telefoanele lor nu mai au instalată această aplicație. Vor avea termen 30 de zile să facă acest pas.
Casa Albă a decis ca toți angajații agențiilor federale să nu mai aibă instalată aplicația TikTok pe telefoanele lor. Instituțiile vor avea termen 30 de zile să se asigure că aplicația chineză a dispărut de pe toate dispozitivele. TikTok este deținută de compania din China ByteDance. Oficialii americani consideră că aplicația este o amenințare pentru securitatea naţională.
Legea privind interzicerea aplicației a fost votată la sfârşitul lui decembrie și adoptată de președintele Joe Biden la începutul lunii ianuarie. Ordinul Biroului de Management și Buget (OMB) înseamnă că legea poate fi pusă în aplicare. Shalanda Young, directoarea acestui birou, le-a cerut deja agențiilor guvernamentele „să suprime şi să interzică instalarea” aplicației pe toate aparatele care aparțin sau sunt gestionate de aceste instituții. În plus, Young a mai cerut să fie interzis traficul de internet de pe aceste dispozitive spre aplicație.
De ce a interzis SUA aplicația chineză
Unele state au interzis deja aplicația pe dispozitivele guvernamentale. Autoritățile din Texas și Dakota de Sud se tem că TikTok poate crea probleme de confidențialitate. „Dakota de Sud interzice Tiktok pentru guvernul de stat. Nu vom avea parte de colectarea informațiilor pentru China, o națiune care urăște America”, a declarat guvernatorul din Dakota de Sud, Kirsti Noem.
Aplicația TikTok este foarte populară pentru clipurile scurte care devin virale foarte repede. Proprietatea companiei chineze este din ce în ce mai mult în atenția statelor din Vest. Occidentul crede că Beijingul poate avea acces prin această aplicație la datele utilizatorilor de pe tot globul. Decizia guvernului federal american vine la câteva zile, după ce Comisia Europeană a luat o hotărâre similară. CE a interzis personalului să folosească aplicația pentru ca instituția să fie protejată.
Mai mult decât atât, guvernul din Canada a transmis că va interzice TikTok pe toate telefoanele care sunt oferite personalului său începând de azi, 28 februarie. Autoritățile canadiene au explicat că folosirea aplicației poate duce la un „nivel de risc inacceptabil” pentru viața privată și securitate. Este important de precizat că TikTok se numără deja printre aplicațiile chinezești care sunt interzise în India încă din 2020, potrivit Agerpres.