Perspective pesimiste pentru Simona Halep. S-a aflat cât timp poate rămâne suspendată din sport

Perspective pesimiste pentru Simona Halep. S-a aflat cât timp poate rămâne suspendată din sportSimona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Simona Halep are toate motivele să spere că va reveni curând pe teren, după ce a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă în octombrie 2022, însă perspectivele cu privire la cariera sa nu sunt pozitive. În apărarea sa, sportiva va merge pe ideea că Roxadustat-ul a ajuns în organismul ei prin suplimente alimentare, la fel cum a făcut și o cunoscută jucătoare de tenis acuzată de dopaj.

De curând a fost dat un verdict final într-un caz similar de dopaj din tenisul feminin iar tocmai de aceea perspectivele nu sunt deloc bune pentru Simona. Este vorba despre jucătoarea Varvara Lepchenko, care a fost suspendată din sport în iulie 2021, timp de patru ani, după un test antidoping efectuat la Budapesta.

Cât timp poate fi suspendată Simona Halep din tenis

Cazul jucătoarei Lepchenko este similar cu cel al Simonei Halep, numai că în cazul sportivei din Uzbekistan substanța interzisă a fost modafinil. La fel ca Halep, Lepchenko a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, susținând că modafinil a ajuns în organismul ei, fără ca ea să fi avut intenția de a se dopa.

Aceasta împreună cu avocatul ei au ajuns la TAS în martie 2022, însă decizia în cazul ei a venit abia anul acesta, la 11 luni distanță. Prin urmare, a avut parte de o reducere a suspendării, de la patru ani, la 21 de luni. Acest lucru înseamnă că poate reveni pe teren în luna mai a acestui an.

Dacă aceleași verdict va fi aplicat și în cazul lui Halep, acest lucru înseamnă că o vom revedea pe teren abia în aprilie 2024.

De asemenea, cazul celor două este asemănător deoarece Varvara a fost testată pozitiv, în turul I de la Budapesta, după o înfrângere cu Ana Bogdan, scor 4-6, 5-7. La rândul ei, Simona a picat testul antidoping, tot după o înfrângere suferită în turul I, însă la US Open: 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur.

Lepchenko a fost acuzată de dopaj și în 2016

Varvara Lepchenko a mai fost implicată într-un caz de dopaj, în 2016, însă la acea dată Federația Internațională de Tenis (ITF) a tratat-o ca și cum ea ar fi fost la prima abatere. În organismul ei a fost depistată atunci substanța Meldonium, aceeași care a cauzat sancționarea Mariei Șarapova în 2016.

Atunci, Varvara Lepchenko a reușit să dovedească faptul că a luat substanța interzisă în 20 decembrie 2015, înainte cu 11 zile ca aceasta să treacă pe lista celor interzise, potrivit Adevărul.