Drama celui mai tânăr milionar român. „Un pas. Un pas greșit. Și asta a schimbat tot”
- Emma Cristescu
- 1 februarie 2023, 19:30
Mulți îl știu pe cel mai tânăr milionar din România, dar puțini s-au gândit că acesta ascunde o traumă uriașă. Chiar dacă se bucură de un succes formidabil pe plan profesional, el a rămas cu o mare durere în suflet.
Sebastian Dobrincu, fostul concurent de la „Survivor România 2023” este cel mai tânăr milionar din România. Cu toate că este cunoscut pe tot Internetul și că are succes pe plan profesional, el a ascuns ani întregi o dramă uriașă.
Bunica sa a murit de cancer „din lipsa resurselor medicale ale spitalului”, iar tânărul a promis că va dona toți banii de la „Survivor România”, dacă ar fi câștigat, oamenilor care se luptă cu această boală cruntă. Din păcate, Sebastrian Dobrincu s-a accidentat la picior pe traseu și a fost nevoit să părăsească competiția.
„Un pas. Un pas greșit. Și asta a schimbat tot. Plec însă cu cel mai mare premiu. Survivor m-a învățat ce înseamnă, de fapt, fericirea – adevăratele frumuseți ale vieții. Luptam nemâncat în junglă, adormeam în ploaie, sub cerul liber, izolat total de civilizație și totuși… eram atât de fericit.
Mă bucura fiecare rază de soare, fiecare adiere de vânt, sunet al naturii. Nu aveam nimic și, totodată, simțeam că am totul. Fugim după bani, succes, validare, când fericirea stă în cele mai mici lucruri. Ce nebunie! Înțeleg altfel viața acum. Vă sunt dator cu niște povești. Mă recuperez rapid și vă spun tot ce nu s-a văzut la televizor. Mă simt copleșit de mesajele voastre. Vă iubesc! Mă înclin în fața voastră!”, a spus acesta.
A învățat să trăiască cu o traumă uriașă
Cel mai tânăr milionar din România a mai povestit că și-a pierdut bunica la doar 14 ani din cauza cancerului. De atunci, scopul lui a fost de a strânge bani și de a moderniza, renova și echipa spitalele din țară.
„Nu sunt fanul poveștilor lacrimogene, așa că vizavi de motivația mea pot spune doar că bunica mea a murit de cancer la Spitalul Fundeni, din lipsa resurselor medicale ale spitalului. Aveam 14 ani și, fix înainte de a muri, îi promisesem că voi munci și voi avea bani să o duc la un spital din afara țării, unde să poată fi tratată. Am reușit într-un final să îmi permit financiar, însă prea târziu pentru a o salva. Moartea bunicii mele mă motivează să ajut cum pot la salvarea acestor oameni lipsiți de ajutor”, a spus Sebastian pentru Viva.