Actorul britanic Julian Sands, dat dispărut după o excursie în munți. S-a pierdut în urmă cu o săptămână
- Iulia Moraru
- 19 ianuarie 2023, 12:47
Celebrul actor britanic Julian Sands, cunoscut pentru rolurile sale în serialul „24” sau filmul „A room with a view” s-a pierdut în munți, în timp ce făcea o excursie în sudul Californiei.
Actorul este în vârstă de 65 de ani, iar pentru căutarea lui sunt folosite drone și elicoptere, după ce echipele terestre au fost retrase din cauza riscului ridicat de avalanșă din zonă.
Potrivit declarațiilor date de șeriful din comitatul San Bernardino, actorul a fost dat dispărut vineri, 13 ianuarie, la ora locală 19.30. Sands s-ar fi pierdut în zona Baldy Bowl din Munții Baldy, o zonă populară pentru drumeții și schiori.
Sands a dispărut în 13 ianuarie
„Continuăm să căutăm cu elicopterul și dronele atunci când vremea ne permite”, se arată într-un comunicat transmis de echipele de căutare. Acestea au început căutările bărbatului imediat ce au fost anunțate, însă eforturile lor au fost îngreunate de avertizările de vreme severă și de condițiile de pe traseu.
Există un risc sever de avalanşă, iar autorităţile recomandă ca oamenii să stea departe de zonă. „Este extrem de periculos şi drumeţii experimentaţi trec cu greu pe acolo”, a spus Nathan Campos. Salvatorii vor relua căutarea la sol atunci când vremea va permite, a adăugat el.
Forțele de ordine au declarat că au răspuns la 14 apeluri pe Muntele Baldy și în zona înconjurătoare în ultimele patru săptămâni și au avertizat excursioniștii să „se gândească de două ori și să țină cont de avertismente” pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.
Actorul britanic a jucat în mai multe filme și seriale
Actorul în vârstă de 65 de ani, care a jucat şi în „The Killing Fields,„ „Warlock”, „Leaving Las Vegas”, „Arachnophobia” şi „Naked Lunch”, locuieşte la Hollywood. Acesta a crescut în Yorkshire, iar acum locuiește cu soția sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz și cei trei copii.
Sands avea o pasiune pentru alpinism, declarând în urmă cu mai mulți ani că e important să accepte noi provocări pe măsură ce îmbătrânește. El s-a descris ca fiind cel mai fericit „aproape de un vârf de munte într-o dimineaţă rece glorioasă”, potrivit The Telegraph.