“Vii cu mine la capătul lumii? “ A fost întrebarea pe care designerul Amalia Judea a primit-o din partea prietenului său, francezul Jean Assan, quality manager al companiei Valeo Timişoara.

“Normal că am acceptat! Suna ca aventura vieţii mele! Şi aşa a fost fost!”, spune Amalia. Călătoria a durat 12 zile, din care patru au fost pe vas, prin strâmtoarea Drake, şi cinci au fost printre ghețuri. Senzațiile trăite au fost atât de puternice încât  la câteva zile de la întoarcere, Amalia Judea spune că “este foarte dificil să pui în cuvinte aceasta magie. Trebuie văzut. Cum totul se termină, m-am întors de la capătul lumii la viaţa normală, dar cu o experienţă unică, şi cum se spune, după asta nici măcar nu mi-ar părea rău dacă mor. Nu că aş dori asta, dar nu am nici un regret”.

Profesoara de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea e o persoană spontană, un om care nu refuză provocările. Așa s-a întâmplat și de această dată, când a primit propunerea de a merge în Antartica. „Nu am avut niciodată planuri să ajung în Antarctica. Fiind o persoană spontană, de obicei iau lucrurile aşa cum vin. Nu mă gândesc prea mult înainte să iau o decizie. Am considerat că este o experienţă de o viaţă… şi aşa a fost. Prietenul meu adoră călătoriile, el a fost peste tot în lumea asta cu excepţia Antarcticii!”, povesteşte designerul. 

S-au dezinfectat înainte de a întâlni pinguinii

Așa a ajuns orădeanca pe cel mai sudic şi mai rece continent nu înainte de a trece prin cea mai periculoasă strâmtoare. Amalia Judea povestește că și-a pus minimul necesar în bagaj și după trei zile a ajuns în oraşul-port Ushuaia. Ca să facă trecerea în Antartica a luat un vas străbătând strâmtoarea Drake „ una dintre cele mai periculoase din lume, locul în care sunt cele mai mari furtuni, cel mai periculos loc pentru navigaţie. Nu multe nave pot trece pe aici şi doar cele cu tonaj foarte mare. 

Nu a fost uşor să stai două zile pe un vas care sălta pe valuri de 10 metri. Aveam senzaţia că sunt într-un roller coaster“. Au fost zile în care rar vedea pe cineva pe punte, două zile şi două nopţi într-un balans continuu, fiindcă toată lumea stătea în cabină și era o adevărată  provocare să stai în picioare. “ Dar era fascinat Ştiam că e un loc unic. După două zile şi două nopţi de furtună puternică brusc totul se linişteşte, ca o magie marea devine calmă, transparentă, albastră, curată ca o oglindă”. Răsplata după îndurarea provocărilor avea să fie pe măsură. În fața  i s-a dezvelit un tablou greu de uitat...Cel al capătului lumii

 „Peisajul este desprins dintr-o poveste pe care greu aş fi putut să mi-l imaginez. Eram copleşită de frumuseţea asta sălbatică. Munţi albi, gheţari, icbergurile care defilează în jurul tău cu forme din ce în ce mai interesante, unele de dimensiuni mici, altele ca nişte blocuri, iar unele chiar de dimensiunea unor oraşe”, spun doctorul în artă Amalia Judea. 

A pus piciorul în Antartica după ce și-a dezinfectat încălțămintea specială pe care a primit-o pe vas. În aceste condiții a pășit în coloniile de pinguini despre care spune că a avut senzația că sunt extrem de curioși, asemenea vizitatorilor, dar sunt și gălăgioși, iar orădeanca a vut prilejul să vadă o cerată între pinguini. 

”Dacă vine un pinguin trebuie să îi dai prioritate”

Întâlnirea nu are loc oricum , ci după o regulă: „Era o regulă de circulaţie: dacă vine un pinguin trebuie să îi dai prioritate. El este acasă, noi suntem musafiri. Dar ce era interesant e că se opreau din drum şi se uitau la noi, apoi îşi continuau traseul. Erau pinguini care se luau după şirul de oameni ca şi cum ar face parte din echipă. Sunt aşa de drăguţi că îţi vine să îi iei acasă, dacă nu ar mirosi aşa de rău.”

Amalia spune că în acel loc nu e noapte niciodată. Doar zi. A văzut cum se desprindeau ghețarii și a descoperit cu surprindere că acolo până și zăpada e altfel. A  făcut acolo un mic om de zăpadă  „care a rămas acolo cu o parte din inima mea. „. Orădeanca spune că nu a avut  de îndurat frigul pe care am presupune că l-a resimțit. „. Era zi non-stop, nu era noapte să poți dormi trebuia să stai cu draperii trase

Nu e așa de frig cum se crede...mai ales că acolo acum e vară. E imposibil de mers iarna când e nospte non- stop„. Dar avea să constate că fenomenul îngrijorător al încălzirii globale e real. 

„Încălzirea globală e reală şi rapidă. Am văzut asta.. probabil în curând continetul alb va dispărea… Ce am observat ca şi o curiozitate este că umbrele adânci în Antarctica sunt de un albatru ceruleum intens, parcă ar fi o lumină albastră în adâncul zăpezii. Iar structura zăpezii este alta decât cea pe care o ştim noi. Este formată din cristale mai mari…”, explică profesoara.

La întoarcerea din Antarctica, Amalia și partenerul său s-au oprit la Buenos Aires, acolo unde când toată lumea avea tricouri cu numărul 10, ca al lui Messi, chiar şi căţeii, unde a dat peste o explozie de vitalitate, unde a văzut cum  ”lumea dansează pe stradă, bătrâni, tineri, graşi, slabi, nu avea importanţă”, spune designerul.

Amalia Judea nu e la prima aventură. În ianuarie 2021 a ales să petreacă  sărbătorile de iarnă în cea mai nordică țară hispanică din America Latină și totodată cea mai populată țară vorbitoare de limbă spaniolă din lume: Mexic. Atunci a avut parte și de o petrecere în jungă cu dj faimoși. Și în trecut, doctorul în artă a căutat inspirație în locuri precum Ghețaru Ushba din Geogia, Pirineii, Munții Atlas din Maroc, dar și pe Muntele Sinai care a fost „una dintre cele mai dificile și interesante experiențe”.