Piedone mai face o cerere de amnistiere, după cea către Iohannis. De astă dată pentru Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Piedone mai face o cerere de amnistiere, după cea către Iohannis. De astă dată pentru Nicolae Ciucă și Marcel CiolacuSursa foto: INQUAM_Photos

Recent, Vlad-Piedone Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, a depus la Administrația Prezidențială o cerere de grațiere a pedepsei de 4 ani de închisoare aplicată tatălui său. Fostul edil nu a fost de acord cu demersul inițiat de fiul său.

Cristian Popescu Piedone i-a reproșat fiului său demersul prin care acesta a cerut grațierea sa președintelui Klaus Iohannis. Fostul primar al sectoarelor 4 și 5 a reiterat că este nevinovat, motiv pentru care este exclusă grațierea din punctul său de vedere. Mai mult, Piedone este convins că, oricum, președintele nu va depune niciun efort pentru a-l grația. În schimb,

În documentul trimis la Cotroceni, Vlad-Piedone Popescu a prezentat istoricul așa-numitului „Dosar Colectiv”, în care tatăl său a fost condamnat, precum și aspectele tehnice care stau la baza unei acuzații pe care o consideră nefondată, printre care și faptul că primarul nu a făcut altceva decât să execute o hotărâre de consiliu local, pe care nu a putut să o verifice din punct de vedere al legalității. Vlad i-a reamintit președintelui României de perioada în care a fost primarul Sibiului, spunând că ar fi putut fi chiar el în locul tatălui său.

„Nu vreau grațiere. Vreau dreptate”

„Dragă Vlad,

Apreciez eforturile tale și demersurile pe care le-ai făcut (fără să mă consulți), privind grațierea mea, motiv pentru care îți mulțumesc, băiatul meu! Însă, eu sunt nevinovat și vreau să te anunț că nu îmi doresc grațierea mea! Refuz efectiv, pentru că SUNT NEVINOVAT, la fel ca cei 3290 de primari ai României (103 de municipii, 6 de sectoare, 320 de orașe și 2861 de comune), care au semnat, la fel ca mine, în baza legii pe care au respectat-o.

Oricum, președintele Klaus Werner Iohanis nu o va face, mai ales că în urma declarației a trebuit să moara oameni, să-și pună guvernul zero.

Referitor la emiterea acordului de funcționare privind securitatea la incendiu, autorizațiile se emiteau fară aviz la incendiu, acestea fiind în sarcina agentului econimic, prin faptul că se dădea o declarație pe propria răspundere, urmând să depună la I.S.U. cererea de autorizație P.S.I., în funcție de spațiul/număr de locuri. Astfel, în aceste condiții era eliberată autorizația, sau după caz, negația, din partea I.S.U..

Dar, te anunț că nu renunț! Voi continua lupta pentru dreptate!

Mai departe, normal ar fi dacă justiția oarbă și-ar da jos vălul de pe ochi și ar vedea în realitatea neindusă, sau dorind să dea exemple (trofee), să arate cât de bine funcționează ea. Judecătorii sunt inamovibili, Dumnezeii pe pământ. Ei nu răspund, chiar dacă în unele cazuri sacrifică oameni și destine, dovedindu-se ulterior nevinovăția lor. Așa că voi face adevăratul demers pentru îndreptarea situație de fapt, chiar dacă sunt sigur că șansele sunt de 1%, sunt dator să o fac pentru adevărații judecători ai noștri, după judecătorul suprem al tuturor, Dumnezeu. Sunt oameni care judecă cu adevărat și au înțeles cum merge justiția în România.

„Pe mine m-au mai judecat o dată. Votul lor a fost judecata mea”

Pe mine m-au mai judecat o dată. Îți aduci aminte atunci când am candidat la Primăria Sectorului 5, deși eram condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare? Votul lor a fost judecata mea, votându-mă cu o majoritate covârșiroate, motiv pentru care le mulțumesc încă o dată pentru judecata lor dreaptă, pentru ei și pentru voi familia mea.

Piedone continuă lupta pentru că adevărul va ieși odată și odată la suprafață, cu sau fără voința lor.

Cum, ce democrație mai e în România? Este, dar doar acolo unde vor ei, unde au interese, sau pur și simplu comenzi. În cazul meu cine poate să spună că la Primăria Sectorului 1 s-a furat la vot și a ieșit franțuzoaica gestionară a unui buget de aproximativ 1 miliard de euro? Pai nu a ieșit și Piedone la Sectorul 5 (cel mai sărac buget), condamnat la 8 ani și 6 luni, deci e democrație - Înainte tovarăși e minunat în România.

Voi face câte o cerere de aminsitiere către președintele Camerei Deputaților CIOLACU Marcel și către prim-ministrul României CIUCĂ Nicolae pentru cei 3290 de primari ai României, care se fac la fel de vinovați „ca și mine” de abuz în serviciu și care au semnat până în noiembrie 2015, la fel ca și mine. Inclusiv primarul Sibiului de la acea vreme KLAUS WERNER IOHANIS. Dacă se va da curs sau nu, ei vor ști, dar îi anunț că vor veni alegerile în 2024 și cum se tot bate apa „fără penalii în funcții publice” - vor avea 3290 de primari în funcții publice, la fel ca și mine, singurul primar condamnat pentru că am semnat.

„O hotărâre de consiliu nu bate o lege organică”

Mai mult, se semnează la fel, fără să se modifice legea privind securitatea la incendii, fiind doar un ordin intern care obligă agentul economic să pună la intrarea în locații „acest local funcționează fără autoriszație ISU, intrarea se face pe propria răspundere”. Însă, câteva consilii locale au reglementat, prin hotărâri de consiliiu, după anul 2015, obligativitatea obținerii autorizației P.S.I., știind totuși că o hotărâre de consiliu nu bate o lege organică, care nu a fost modificată.

În cazul meu, acordul de funcționare din clubul Colectiv, s-a făcut pe declarația pe propria răspundere a agentului economic, acesta solicitând „bar-vânzare băuturi alcoolice, 80 de locuri masă”. Cei care au intrat peste limita autorizată au făcut-o pe propria răspundere și nu așa cum au reglementat ulterior, că i-am băgat eu ca primar al Sectorului 4 București.

Însă, cum se zice în popor, „bine, bine, Domnul știe cel mai bine, ce va fi, va fi, facă-se voia Domnului”. Eu rămân vertical cu capul sus, nerușinat, pentru că sunt NEVINOVAT și voi știți asta, așa cum am declarat și în ziua încarcerării, 12.05.2022, mai bine slugă afară decât în genunchi în țara ta!

Sus capul române, trebuie să încercați să aveți curaj pentru dreptatea voastră”, a scris Piedone, pe pagina sa de Facebook.