Taxe mai mari și mai multă birocrație pentru proprietari. Tot ce trebuie să știi despre rapoartele de evaluare
- Antonia Hendrik
- 5 ianuarie 2023, 06:34
Din start trebuie spus că regimul fiscal, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru întreprinzători și companii, va fi diferit în 2023. Ca urmare, modul de calcul a valorilor impozabile a imobilelor se va face în continuare pe baza unor rapoarte de evaluare întocmite de un evaluator autorizat ANEVAR.
Din păcate, 2023 vine cu alte taxe și impozite. Modul de calcul și limitele procentuale ale impozitelor aplicate imobilelor deținute de către persoanele fizice sau juridice din România sunt stabilite prin legea 227/2015 (Codul fiscal) actualizată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 16 / 2022 a fost hotărât că pentru stabilirea valorii impozabile, începând cu data de 01.01.2023, se va folosi ,,Grila Notarială” adică baza de date cu valorile orientative a proprietăților imobiliare, administrată de Uniunea Notarilor Publici din România.
Însă, datorită faptului că trecerea de la vechiul mod de stabilire a valorilor impozabile (bazat pe raporte de evaluare) la cel nou este mult prea abrupt, existând multe tipuri de imobile necuprinse în ,,Grila Notarială” prin art.19 din Legea 370 / 2022 de aprobare a OG 16 / 2022 aplicarea prevederilor art 19 litera i. pct 106 și 107-116 din ordonanață se prorogă de la aplicare până la data de 01.01.2025.
Direcțiile de taxe și impozite au obligația să trimită notificări contribuabililor
Conform ordonanței, direcțiile de taxe și impozite de la nivelul UAT-urilor trebuie să transmită contribuabililor notificări cu privire la necesitatea depunerii de rapoarte de evaluare pentru imobilele pe care le dețin și care intră sub incidența legii. Însă este de așteptat ca acest lucru să se întâmple, în anumite situații, cu întârziere, drept pentru care timpul de reacție să fie destul de scurt.
În ajutorul contribuabililor, mai jos este o listă a imobilelor pentru care este necesară depunerea de rapoarte de evaluare:
1.Persoanele juridice trebuie să depună rapoarte de evaluare pentru clădirile pe care le dețin și care au destinație rezidențială (de locuințe și anexele acestora) precum și pentru clădirile care au destinație nerezidențială (spații comerciale sau de producție inclusiv cu specific agrozootehnic).
2.Persoanele fizice trebuie să depună rapoarte de evaluare pentru clădirile care au destinație nerezidențială (spații comerciale sau de producție inclusiv cu specific agrozootehnic).
Unde se depun rapoarte de evaluare ale imobilelor
Rapoartele de evaluare trebuie depuse la direcțiile de taxe și impozite ale UAT-urilor până la data de 31.03.2023, dată după care nu vor mai fi luate în considerare iar ca și urmare se va calcula un impozit pentru o valoare impozabilă de cinci ori mai mare decât precedenta.
Până aici am lămurit cine trebuie să depună rapoarte de evaluare a valorii impozabile , care sunt imobilele pentru care trebuie depuse rapoarte și care este pedeapsa în caz de întârziere sau nedepunere.
Mai trebuie să lămurim un lucru, unde gasim un evaluator autorizat? În primul și în primul rând pe site-ul ANEVAR, apoi întrebând pe la prieteni sau cunoscuți ori accesând pagina de facebook ”Evaluari Imobiliare” sau căutând pe OLX, scrie evaluator autorizat ANEVAR ing. Adam Petru.