Scandalul dintre Octavia Geamănu și Antena 1 continuă. „Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi”

Scandalul dintre Octavia Geamănu și Antena 1 continuă. „Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi”Canale TV. Sursa: arhiva EVZ

Octavia Geamănu s-a reîntors în redacția Antenei 1, chiar dacă procesul cu șefii nu s-a terminat. Prezentatoarea declarat că toată lumea a fost surprinsă să o vadă și a anunțat că își va face dreptate.

Octavia Geamănu s-a întors la muncă, în redacția Antenei 1, deși în prezent se află în proces cu șefii ei. După ce a fost înlocuită de la Observator, soția lui Marian Ionescu a vrut să își facă dreptate prin lege. Inițial, ea și-a luat zilele restante de concediu și a așteptat să vadă ce se va întâmpla.

Acum, Octavia Geamănu a revenit pe micile ecrane, chiar dacă colegii de breaslă nu se așteptau ca ea să reapară la Antena 1. Jurnalista a anunțat că procesul nu a luat sfârșit.

Octavia Geamănu și-a iertat șefii

„După multe luni (nici nu mai știu câte) mi s-a încheiat concediul de odihnă. Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi, dar surprinsă și eu să discut cu unii dintre ei și să aflu cum mulți credeau că zilele de concediu mai vechi de doi ani “se pierd”. Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul. Și eu aveam zile de concediu neluate din 2017, pe care mai mult de nevoie decât de voie le-am folosit acum.

sursa: Facebook

Azi, pe drumul spre redacție, simțeam un gol în stomac. Vin într-un loc unde nu mă aștept să curgă lapte și miere ca-n zilele în care nu aveam un proces cu angajatorul. Cert e că merg în continuare determinată pe acest drum. Mă întreabă mulți de ce nu renunț. Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț. Eu aleg așa cum am făcut-o de fiecare dată, în raport cu cine sunt și ce simt. O viață profesională clădită în mod cinstit, cu sacrificii și fără compromisuri, îți oferă o putere nebănuită. Mulți cunosc acest sentiment. Nimeni nu are dreptul să își bată joc de cariera ta, de muncă ta, de viața ta, de demnitatea ta, de onoarea ta. Ori în fața unor astfel de abuzuri (căci așa am fost educată să le numesc de-a lungul carierei), niciodată în viața asta nu voi pleca fruntea! Cu gânduri bune tot înainte”, este mesajul ferm al Octaviei Geamănu.

Concedierea Octaviei Geamănu de la Antena 1

În luna iulie a anului trecut, Octavia Geamănu a fost înlocuită cu Irina Ursu, care a venit de la Aleph TV, fără nici măcar o explicație. „Din păcate, după aproximativ 18 ani în care am lucrat în acest trust și aproximativ două luni și jumătate de încercare permanentă din partea mea de a găsi o soluție amiabilă în disputa cu angajatorul, am fost nevoită să mă adresez instanțelor judecătorești și să spun stop abuzurilor în relația de muncă”, anunța Octavia Geamănu, pe Facebook.