Se majorează alocațiile pentru copii. Care sunt sumele acordate începând cu 1 ianuarie

Se majorează alocațiile pentru copii. Care sunt sumele acordate începând cu 1 ianuarieSursă: Dmitriy Feldman | Dreamstime.com

Alocațiile pentru copii vor mai mari de la 1 ianuarie. Indexarea a fost făcută însă cu rata inflației din 2021 și nu cu cea din 2022. Și pensiile, dar și salariul minim se majorează de la începutul acestui an.

Alocațiile pentru copii se majorează începând cu 1 ianuarie 2023. Ele vor fi indexate cu rata inflației din anul 2021 și nu cu cea de anul trecut, care este de trei ori mai mare.

Sumele acordate în 2023

Potrivit legislației în vigoare, alocațiile pentru copii trebuie actualizate anual cu rata inflației. Aceste venituri vor crește în 2023 cu 5,1%, procent care reprezintă însă rata inflației din anul 2021. În 2022 inflația a explodat în România. În luna noiembrie a ajuns la 16,8%, un record absolut al ultimelor două decenii.

Începând cu 1 ianuarie, alocația pentru copiii de până la doi ani este de 630, 6 lei (o creștere de 30 de lei), iar cea care se scordă copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 255,4 lei (o creștere de 12 lei), potrivit doctorulzilei.ro.

Majorările anului 2023

Și pensiile de majorează de la 1 ianuarie 2023. Astfel, punctul de pensie va fi mai mare cu 12,5%, și va ajunge la 1.785 de lei. Pensia minimă va fi de 1.125 de lei față de 1.000 de lei în 2022. Și în acest caz majorarea este mai mică decât rata inflației de anul trecut.

În ceea ce privește salariații, coaliția de Guvernare a reușit, după ce pe toată perioada lunii decembrie a avut întâlniri cu mediul de afaceri şi sindicatele, să majoreze salariul minim pe economie la 3.000 de lei.

Pensionarii cu venituri mici vor primi și alte ajutoare de la stat după cum urmează:

cei care au pensia sub 1500 de lei, vor primi 1000 de lei (care vor fi împărțiți în 500 de lei la începutul anului, 500 de lei în a doua parte a anului), cei cu pensii între 1501 – 2000 de lei vor primi 800 de lei, în două tranșe cei care au între 2001-3000 de lei vor primi peste 600 de lei, tot în două tranșe.

Și voucherele pentru alimente se vor acorda și anul acesta. Este vorba despre 250 de lei, care vor intra pe carduri o dată la două luni. De acest ajutor beneficiază românii care au venituri sub 2.000 de lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News