Încă un cuplu își petrece Revelionul în țările calde. După Ilinca Vandici, și Dani Oțil cu soția au plecat din România
- Maria Pană
- 30 decembrie 2022, 17:19
Din ce în ce mai multe vedete preferă să își petreacă Revelionul în țări unde soarele strălucește și se poate face plajă. Așa că ultimii plecați și ajunși în urmă cu câteva ore la destinație sunt soții Oțil.
Aceștia au ales un resort din însoritele insule Maldive, și își vor petrece acolo Revelionul, deși vor intra cu 6 ore mai devreme în noul an decât se intră în România. Cert este că dis-de-dimineață cei doi s-au îmbarcat și au plecat către destinația însorită, fără copil însă, ceea ce înseamnă că se vor bucura unul de compania celuilalt. Nu sunt singurii care au decis ca la trecerea dintre ani să fie într-o țară unde se poate face plajă. Și Ilinca Vandici este alături de familie, de această dată, în însoritul Mexic.
Multe vedete din România pleacă peste mări și țări cu ocazia Revelionului
Dacă la începutul vacanței, lucrurile arătau nu tocmai bine, vremea fiind destul de mohorâtă, iată că în ultimele două zile, soarele și-a făcut apariția, iar turiștii din Mexic se pot bucura de ceea ce își doreau, respectiv o vacanță în care să poată face și plajă. Și artista Lora a anunțat că pentru trei luni se duce într-o vacanți prelungită, doar că după Revelionul, pentru că la trecerea dintre ani are mai multe concerte.
„Revelionul o să fie o noapte interesantă, că am mai multe locații și mai multe cântări în locațiile alea, o să fie interesant să mă țină bateriile. Și apoi pe 5 ianuarie plec în Bali. Și cât stau? Trei luni, te-am pupat! (…) 31 mai! E o perioadă mai liberă în România cu concerte și cu anumite chestii, dar și acum îngraș porcul în ajun și mă duc frumos în Bali, că avem prieteni care ne așteaptă!”, a spus artista.