Ankara discută cu Moscova despre deschiderea spaţiului aerian sirian pentru desfăşurarea unor operațiuni împotriva PKK
- Maria Dima
- 26 decembrie 2022, 13:10
Turcia negociază cu Rusia despre posibilitatea de a utiliza spațiul aerian din nordul Siriei pentru a desfășura o operațiune împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) interzis în țară, titrează Aydinlik cu referire la ministrul apărării naționale Hulusi Akar.
Autoritățile turce discută cu partea rusă despre deschiderea spațiului aerian deasupra nordului Siriei pentru a desfășura o operațiune militară împotriva Forțelor de autoapărare populare, a declarat șeful Ministerului turc al apărării, Hulusi Akar, citat de Reuters.
După cum a precizat oficialul turc, cu Moscova se discută toate problemele legate de desfășurarea operațiunii de către trupele turcești în Siria, precum și deschiderea spațiului aerian deasupra părții de nord a țării.
Turcia a efectuat atacuri aeriene asupra formațiunilor kurde din Siria
Reamintim că anterior Turcia a efectuat atacuri aeriene asupra formațiunilor kurde din Siria. Autoritățile turce consideră că Forțele de autoapărare populare și Partidul Muncitorilor din Kurdistan sunt organizații teroriste și le învinovățește pentru atacul terorist din centrul Istanbulului, pe strada Istiklal.
Agenția Reuters relatează că Ankara intenționează ca în viitorul apropiat să înceapă o operațiune terestră în Siria. Cu toate acestea, Ministerul rus de Externe consideră că acesta este un "pas prematur".
Turcia a anunțat că a „neutralizat” aproape 4.000 de „terorişti” în 2022
Ministrul Hulusi Akar a anunţat că au fost efectuate 553 de operaţiuni militare în timpul cărora au fost confiscate 2.800 de arme şi au fost distruse 4.000 de peşteri folosite ca adăposturi de către grupurile considerate teroriste de către Ankara.
Oficialul turc a dat asigurări că incursiunile în nordul Irakului şi Siriei, împotriva grupărilor şi miliţiilor kurde, au respectat dreptul internaţional şi suveranitatea celor două ţări, în ciuda faptului că ambele au protestat împotriva acestor operaţiuni, şi a insistat că au fost atacate doar obiective „teroriste”.
Turcia susţine că aceste incursiuni urmăresc doar să prevină crearea unui „coridor terorist” la graniţa sa de sud.
„Turcia a luat şi va lua toate măsurile necesare la locul şi la momentul potrivit pentru securitatea naţiunii noastre nobile”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă de sfârşit de an în care a făcut un bilanţ al activităţilor efectuate în 2022 de ministerul pe care îl conduce.
Akar a calificat drept „calomnie” acuzaţia de folosire a armelor chimice împotriva grupărilor kurde, formulată de PKK, gherilă kurdă activă în Turcia. (Rador)