Dmitri Medvedev revine cu noi acuzații: Plafonarea preţului la gaze este o măsură pur politică, din ură animalică față de Rusia
- Mădălina Dinu
- 23 decembrie 2022, 19:39
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate, a postat vineri pe canalul său de Telegram un comentariu despre introducerea de către UE a plafonului pentru preţul la gaze, calificând o astfel de decizie drept „stupidă”.
Fostul președinte rus este de părere că decizia UE de plafonare a preţului la gaze este o măsură pur politică, nejustificată de regulile economiei de piaţă şi din acest motiv, în mod clar, va eșua.
„Ca şi în cazul petrolului, nu este dictată de o logică economică, ci de o ură animalică faţă de Rusia, bazată pe teza obsesivă că «este numai vina ruşilor». Cu alte cuvinte, este o măsură care ţine pur de voinţă, şi nu de piaţă. În plus, a fost adoptată cu un număr mare de excepţii, ceea ce permite blocarea aplicării sale. Prin urmare, nu va funcţiona într-un mod serios”, a scris Medvedev, citat de agenţia de stat rusă TASS.
„În primul rând, ca și în cazul petrolului, acesta nu este dictat de logica economică, ci de ura animalică față de Rusia, bazată pe teza maniacală rușii sunt de vină pentru toate astea'. Deci, este o măsură strict voluntară şi neconcurenţială”, a mai scris vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate.
Moscova accelerează producţia armelor „celor mai puternice”
Fostul preşedinte rus - şi actual număr doi al Consiliului de securitate - Dmitri Medvedev a mai avut un derapaj la începutul lunii decembrie. Acesta a afirmat că Moscova fabrică „mijloacele de distrugere cele mai puternice” bazate pe „noi principii", ameninţând să se folosească de ele contra Occidentului.
„Duşmanul nostru nu este înrădăcinat numai în Guvernul de la Kiev (o entitate teritorial administrativă a Rusiei imperiale, n. red.). El se află şi în Europa, în America de Nord, în Japonia, în Australia, în Noua Zeelandă şi în alte locuri şi a jurat credinţă naziştilor vremurilor noastre”, a scris dl Medvedev. „Iată de ce noi ne intensificăm producţia mijloacelor de distrugere celor mai puternice, inclusiv a celor bazate pe noi principii”, a continuat el într-un mesaj publicat duminică dimineaţa devreme pe contul lui de Telegram.
El nu a detaliat aceste noi principii, dar se referea, se pare, în special la noile generaţii de arme hipersonice pe care Moscova se mândreşte că le dezvoltă activ în ultimii ani.