Schimb de replici acide între Marcel Ciolacu și Alina Gorghiu înainte de discursul Robertei Metsola din Parlament. Video
- Mădălina Dinu
- 21 decembrie 2022, 13:27
Se pare că a existat un scurt moment de tensiune între Marcel Ciolacu și Alina Gorghiu cu puțin timp inainte de discursul Robertei Metsola - președinta Parlamentului European. Se pare că Gorghiu, în calitate de președintă a Senatului a dorit să conducă ședința de plen reunit, gest care l-a deranjat pe șeful Camerei Deputaților.
Problemele de comunicare în coaliția de guvernare au fost evidente de la început, iar cel mai recent schimb de replici dintre Gorghiu și Marcel Ciolacu cimentează argumentele potrivit cărora cooperarea între președinții celor două Camere ale Parlamentului este inexistentă, mai ales într-un moment de extremă importanță, ca vizita președintei Parlamentului European.
Totuși, este binecunoscut și faptul că între social-democrat și Alina Gorghiu există o rivalitate care a evoluat în timp prin diverse critici și schimburi de replici dure.
Marcel Ciolacu: Ce faci, conduci? De când conduci la mine în casă?
Alina Gorghiu: De când mi-e rândul.
Imediat după acel scurt dialog, Marcel Ciolacu a oprit microfonul. În cele din urmă, președintele Camerei Deputaților a fost cel care a deschis ședința de plen.
„Doamnelor și domnilor, liderii de grup vă rog să vă invitați colegii! Vă rog să îmi permiteți să declar deschisă ședința comună a plenului Camerei Deputaților și Senatului consacrată mesajului președintelui Parlamentului European, doamna Roberta Metsola” a spus Marcel Ciolacu la scurt timp după incident.
Secvența video au fost transmisă live pe pagina de Facebook a Camerei Deputaților, iar momentul de tensiune dintre cei doi poate fi urmărit începând cu minutul 00:44.
Roberta Metsola, în Parlamentul României: Nu renunţaţi la Europa
Preşedintele Parlamentului European Roberta Metsola a declarat, în plenul Parlamentului, ca vizita sa în România este un moment profund simbolic, cu un singur apel: Nu renunţaţi la Europa. Nu renunţaţi la noi! Ea a arătat că România va adera la Schengen şi o va face în curând.
„Mă aflu astăzi în România, în acest moment profund simbolic, cu un singur mesaj, cu un singur apel: Nu renunţaţi la Europa. Nu renunţaţi la noi! Acum, când lucrurile nu sunt neapărat la fel de clare ca acum două săptămâni. Când scandalurile de corupţie ale câtorva, ocupă centimetrii de ziar şi minutele de televiziune în detrimentul muncii îndelungate, grele, a celor mulţi. Când pare că promisiunile făcute cu mult timp în urmă sunt ignorate în detrimentul unor mici, înguste, naţionale consideraţii mărunte şi naţionale.
Când cei pentru care Parlamentul European, prin simpla existenţă, reprezintă o ameninţare, vor sări pe oricare dintre aceste probleme pentru a împinge din ce în ce mai mulţi oameni spre confortul de la marginilor şi a extremelor”, a spus preşedintele PE.