Demisionează Marius Budăi pentru tergiversarea reformei pensiilor speciale? Răspunsul ministrului Muncii
- Iulia Moraru
- 20 decembrie 2022, 11:06
Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că nu se simte vinovat de tergiversarea reformei sistemului de pensii, mai ales în ceea ce privește pensiile speciale, dar spune că va demisiona dacă i se cere.
Potrivit unor surse guvernamentale, ministrul Muncii a fost acuzat în repetate rânduri, chiar și de premierul Ciucă, că întârzie reforma pensiilor. Budăi susține însă că nu a avut loc o asemenea de discuție, deși s-a discutat pe reforma pensiilor timp de mai multe luni.
Marius Budăi, despre o posibilă demisie din funcția de ministru
Budăi mai susține că nu există nicio amenințare cu remanierea din partea premierului Ciucă și că dacă trebuie să plătească cu funcția pentru tot ce a făcut, va proceda ca atare.
„Nu există niciun fel de amenințare din parea domnului premier! Dacă trebuie să plătesc cu demisia mea că mă îngrijesc cât pot eu de bine de veniturile cetățenilor români și dacă trebuie să mi se ceară demisia că am pledat pentru majorarea pensiilor, dacă trebuie să mi se ceară demisia că am pledat pentru eliminarea acelui procent care nu există în niciun stat membru în UE atunci să mi se ceară. Funcția nu este a lui Marius Budăi, nu este pe persoană fizică, funcția este a PSD, eu sunt un om de partid disciplinat și procedez ca atare ”, a spus ministrul Muncii.
Acesta a mai adăugat că deși există scandaluri pe diferite subiecte, acestea nu vor afecta majorările de pensii și salarii de anul viitor.
Marius Budăi, despre pensiile speciale
În același interviu, ministrul Muncii a vorbit și pe tema pensiilor speciale, menționând că se are în vedere ca pensiile să nu mai depășească veniturile pe care o persoană le-a avut în timp ce lucra.
„Discuțiile au fost purtate pe toată perioada acestui an cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană. Din contă, din dicuțiile avute cu Comisia Europeană, îndemnul acesteia a fost să nu ne grăbim. Termenul de 31 decembrie nu reprezintă un termen care să pună în pericol implementarea PNRR din contră, a fost sugestia loc să discutăm și suntem în legătură cu ei zilnic.
Avem prevederile clare așa cum au fost trecute PNRR în frunte cu aceste pensii, că nu vor mai fi cazuri în care pensiile să depășească venitul aflat în activitate. Aceste lucruri le-am prins în proiect și l-am trimis la Consiliul Suprem al magistraturii așa cum este normal pentru că este garantul justiției în României”, a mai spus ministrul al România TV.