Coreea de Nord a lansat rachete capabile să lovească Japonia

Coreea de Nord a lansat rachete capabile să lovească JaponiaSursa: Facebook

Duminică, Coreea de Nord a lansat două rachete balistice cu rază medie de acțiune de pe coasta sa de est, aceste rachete fiind capabile să ajungă în Japonia, la doar câteva zile după ce guvernul de la Tokyo s-a angajat să-și dubleze cheltuielile militare pentru a-și întări protecția în fața amenințărilor crescânde ale Chinei și Coreii de Nord.

Lansările au fost primele efectuate de Coreea de Nord după ce, pe data de 18 noiembrie, țara și-a lansat noua sa rachetă balistică intercontinentală, Hwasong.

Cele două rachete au fost lansate din Tongchang-ri, de unde joi, potrivit presei de stat nord-coreene, președintele țării, Kim Jong-un, a asistat la testarea unui lansator de rachete balistice intercontinentale cu combustibil solid – primul asemenea lansator produs de această țară.

Nu se știe dacă rachetele lansate duminică ar avea vreo legătură cu tehnologia motorului pentru rachete cu combustibil solid, testată anterior de Coreea de Nord. Majoritatea rachetelor balistice din Coreea de Nord folosesc combustibil lichid. Potrivit experților, țara a căutat să se orienteze spre combustibilul solid din cauză că acesta face ca rachetele să poată fi mai ușor transportate, ele putând astfel să fie lansate mai rapid.

Potrivit unor surse ale armatei sud-coreene, cele două rachete nord-coreene lansate duminică au parcurs numai 500 km., după care au căzut în apele care despart Coreea de Nord de Japonia, Dar, potrivit acelorași surse, rachetele au fost lansate din unghiuri înclinate, astfel încât ele să poată zbura pe o distanță mai scurtă decât cea pentru care au fost programate. Coreea de Sud le-a clasificat drept rachete balistice cu rază medie, care de obicei pot zbura pe o distanță situată între 1000 și 3000 km.

Dacă ar fi lansate din Coreea de Nord, aceste rachete ar lovi o bună parte din Japonia sau chiar întreaga Japonie. Orice conflict apărut în Peninsula Coreeană ar putea implica și Japonia, unde Statele Unite își mențin prezența militară. Coreea de Nord a început să-și testeze capacitatea de a lansa rachete balistice spre Japonia în 2017, când a lansat niște rachete care au survolat Japonia, și din nou, în luna octombrie.

Potrivit agenției de presă Kyodo, prim-viceministrul apărării din Japonia, Toshiro Ino, le-a declarat reporterilor că Japonia a adresat un protest pe tema lansărilor de duminică prin intermediul ambasadei sale din Beijing.

Testele cu rachete ale Nordului survin la două zile după ce Japonia și-a adus la zi strategia de securitate națională pentru prima oară în ultimii nouă ani, invocând amenințări crescânde din partea Chinei, a Coreei de Nord și a Rusiei, țara angajându-se totodată să-și dubleze bugetul destinat cheltuielilor militare.

Noile planuri prevăd ca Japonia, o țară declarată oficial drept pacifistă, să-și sporească actuala capacitate de contraatac, inclusiv prin rachete care ar putea fi folosite pentru a lovi baze de pe teritoriul inamic ca ripostă la un eventual atac.

Japonia speră să obțină aproximativ 1000 de rachete, începând cu rachetele americane de tip Tomahawk, înainte ca, în cele din urmă, să-și producă propriile sisteme de înarmare. Potrivit noilor documente pe tema securității naționale, recentele operațiuni militare ale Coreei de Nord sunt considerate o „amenințare iminentă”, potrivit nytimes.com

Anul acesta, Coreea de Nord a lansat cel puțin 90 de rachete balistice și de alte tipuri, mai multe decât în anii precedenți, deși o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite i-au interzis țării să producă sau să testeze rachete balistice sau tehnologii vizând armamentul nuclear.

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News