Marele regret al celebrei Daniela Condurache. Motivul pentru care nu a avut copii

Marele regret al celebrei Daniela Condurache. Motivul pentru care nu a avut copiiSursa: Facebook

Daniela Condurache are o carieră de peste 40 de ani și este una dintre cele mai bune voci din România. Are fani în întreaga lume, dar dincolo de zâmbetul cu care și-a cucerit fanii artista are și o mare supărare.

Daniela Condurache (68 ani) este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România. A concertat și în străinătate și are fani în toată lumea. A iubit muzica încă din copilărie și poare spune că și-a trăit viața pe scenă.

Prima apariție la televizor

Daniela Condurache a știut de când era doar un copil că va deveni cântăreață. Și-a început cariera muzicală în 1975, când a avut prima apariție la televizor. Își aduce aminte și acum cu emoție cum a câștigat primul concurs de interprepare. Atunci a început și prietenia ei cu Irina Loghin.

„Prima apariţie a mea la televiziune a fost în 1975, când am luat premiul la concursul „Maria Tănase”. A fost o competiţie acerbă şi o comisie extraordinară, foarte exigentă. Eu am avut aceeaşi profesoară de canto pe care a avut-o şi buna mea prietenă, Irina Loghin, atunci, invitată de onoare la acel concurs. Nu îndrăzneam să cred că voi ajunge prietena bună a Irinei Loghin, dar de atunci m-a apreciat şi aşa s-a legat relaţia noastră“, a spus Daniela Condurache.

Nu a avut copii

Marele regret al artistei este că nu a avut copii. Recunoaște că a pus cariera pe primul plan. Iubește însă foarte mulți copiii și are nu mai puțin de 16 fini. „Nu am făcut copii pentru că am fost prea mult plecată pe drumuri şi, când a fost vremea, am spus că anul acesta mai scot un album, anul următor mai înregistrez ceva. Era extrem de greu. Trimiteam la comisie 15-20 de cântece şi erau alese numai trei. Nu ca astăzi, când plătește oricine şi se vede la televizor.

Treceam prin selecții severe. Am multe regrete, pentru că în carieră a trebuit să fac extrem de multe sacrificii şi nu spun că n-aș investi tot atât, dar mi-am neglijat de foarte multe ori familia.

Mi-am dorit enorm să fiu pe scenă şi oamenilor să le placă ceea ce cânt, dar mi-aș fi acordat şi o parte din timp pentru familie şi, de ce nu, pentru copii. Regret că n-am copii, dar am vreo 16 fini şi îi iubesc extrem de mult.”, a spus Daniela Condurache, într-un interviu pentru taifasuri.ro.