Anamaria Prodan, despre noul iubit: „Copiii mei îl adoră, este un om minunat. Mă face să mă simt femeie”
- Antonia Hendrik
- 16 decembrie 2022, 23:25
Anamaria Prodan a recunoscut pentru prima dată faptul că are un iubit şi că îi priește viața frumoasă „fără frici, fără sperieturi, fără umilințe”, de după divorţ, iar lumea se întreabă cine este misteriosul bărbat.
Anamaria Prodan a făcut câteva mărturisiri incredibile despre viața privată de după divorț. Impresara recunoaște că iubește din nou un bărbat care o face fericită după divorțul de Laurențiu Reghecampf.
Impresara spune că realmente îi priește viaţa pe care o are în prezent, deoarece este exact așa cum trebuia să fie, adică frumoasă și demnă.
Este pregătită să devină, din nou, o femeie măritată
Fosta soţie a lui Laurențiu Reghecampf a mai povestit că este nerăbdătoare să fie făcută bunică de cele două fiice pe care le are din prima căsătorie.
Pentru că Anamaria Prodan împlinește 50 de ani pe 17 decembrie, aceasta a organizat o petrecere alături de Codrin Ștefănescu, șeful ei de partid, într-un restaurant de lângă București.
Cu acest prilej, impresara a avut câteva momente de răgaz pentru a vorbi despre motivul pentru care a insistat să rămână cu numele de Reghecampf. Decizie care a fost aprobată în instanță. Şi chiar dacă mai poate folosi numele fostului şoţ, a spus că nu va dura prea mult timp și îl va schimba din nou pentru că iubeşte din nou.
Anamaria Prodan despre viaţa de după divorţ
Anamaria Prodan pare că l-a uitat deja pe Laurențiu Reghecampf şi spune: „Îmi priește viața frumoasă, fără frici, fără sperieturi, fără umilințe. Îmi priește viața, exact așa cum trebuia să fie, adică frumoasă și demnă. Asta e o chestie care ține de educație. Și dacă ai, ai, dacă nu… nici Dumnezeu nu poate cere. Eu, una, nu aș putea să cer”.
Pentul anul viitoar, impresara a spus că nu-şi doreşte decât să aibă sănătate şi să îşi vadă copiii la casele lor: „Îmi doresc multă sănătate. Vreau sănătate ca să îmi văd copiii la casele lor, să pot să îmi cresc nepoții. Eu am, ele nu prea au. Eu aștept, pentru că eu o să fiu cea mai cool bunică.
O să îmi iau nepoții și am să îi plimb peste tot în lume. Le voi face de mâncare, eu gătesc foarte bine, voi fi bunică nu normă întreagă. Dar îmi doresc și să mă așez lângă un bărbat foarte mândru, ceea ce mi-am dorit toată viața. Un bărbat demn, puternic, să lumineze locul în care apare”, a mai spus impresara.
Anamaria Prodanm despre căsnicia avută cu Laurențiu Reghecampf
Întrebată de ce a stat atâta timp cu Laurențiu Reghecampf dacă nu a fost fericită, Anamaria declară: „Pentru că eu cred în familie mai mult decât oricine de pe mapamond. Pentru că eu construisem, voiam ca fetele și băieții mei să fie mândri, să trăiască în demnitate. Credea că mai pot repara relația, noi toți am sperat până în ultimul moment.
Doar că e foarte greu dacă nu ai în ADN ce trebuie. Iar după atâția ani, atunci când l-am auzit într-un interviu (la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, n. red.) că el nu își dorea ce îmi doream eu, adică să fie numărul 1, atunci am realizat că el, săracul, nu a putut. El are în ADN chestia asta… Nu are aspirații”, a recunoscut ea.
Anamaria Prodan a vorbit pentru prima dată despre iubitul ei
Fosta soţie a celebrului antrenor de fotbal a reunoscut faptul că deja are un nou iubit, dar, deocamdată nu doreşte să-i dezvăluie identitatrea: „Eu când mă rog la Dumnezeu pentru ceva, chiar mi se întâmplă… Sunt fericită și am un om lângă mine care este exact cum mi-am dorit eu.
Momentan nu vreau să știe nimeni, în acest moment discreția este foarte importantă pentru mine și pentru copiii mei. Nu stă în România, copiii mei îl adoră, este un om minunat. Și mă face să mă simt femeie, mă face să zâmbesc, mă face să fiu sclipitoare. Pasională, așa cum am fost întotdeauna, mai puțin în ultimii ani. Dar probabil că erau atât de mari fricile și problemele încât…”, a mărturisit Anamaria Prodant într-un interviu pentru fanatik.ro.