Viorica Dăncilă, după respingerea României din Schengen: „Să ceară repunerea pe ordinea de zi a aderării”
- Emma Cristescu
- 12 decembrie 2022, 10:17
După ce aderarea României la spațiul Schengen a fost respinsă, Viorica Dăncilă a venit cu o serie de sfaturi pentru Klaus Iohannis. Fostul premier consideră că politicienii trebuie să își schimbe strategia și să nu renunțe la drepturile țării.
După ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, Viorica Dănică a luat atitudine și a explicat unde au greșit liderii țării noastre. Ea consideră că Iohannis nu trebuie să renunțe și să lase capul jos în fața altor state.
Viorica Dăncilă a explicat că „arta politică în instituțiile Europene o reprezintă negocierea”, abordare pe care președintele Klaus Iohannis nu a avut-o.„Nu am văzut niciun Veto al domnului președinte, nu am văzut o negociere legată de aderarea Suediei la NATO. Am fost primii care am fost de accord cu aderarea Suediei la NATO. Nu este un lucru rău, dar am condiționat și noi această aderare de susținerea noastră pentru Schengen. Uitați că dacă am fi făcut această negociere acum pe timpul președenției suedeze am fi putut să băgăm pe ordinea de zi.
Acum am văzut că președenția suedeză și-a prezentat programul și nu apare nicăieri acest punct pe ordinea de zi, eu cred că este o lecție pentru liderii noștrii și trebuie să înțeleagă că nu trebuie să accepte de fiecare dată ceea ce li se spune, nu trebuie să stea cu capul plecat”, a declarat Dăncilă la Antena 3.
Viorica Dăncilă, sfat pentru Iohannis
Mai mult, Dăncilă consideră că liderii țării nu au avut o atitudine demnă și că trebuie să se gândească la binele României.
„Mai arată încă un lucru foarte important că decidenții noștri politici nu au avut o atitudine demnă atunci când ne-au reprezentat atât în instituțiile Europene cât și în alte situații pe plan extern. Eu cred că oamenii astfel își arată nemulțumirea,da eu cred că decizia principala trebuie să fie luată de decidenții politici de la București. Cred că lucrurile sunt deja încheiate într-o primă fază, trebuie să ne gândim la ceea ce putem face în perioada următoare, să nu uităm că pe 15 decembrie are loc Consiliul European, unde ne reprezintă domnul președinte Iohannis”, a mai spus fostul lider PSD.
Dăncilă consideră că președintele Iohannis ar trebui „să ceară în consiliu repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen”.
„Domnul președinte trebuie să ceară în consiliu repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen, în condițiile în care le-a cerut atât guvernanților cât și parlamentului româniei că să facă toate demersurile să nu mai avem niciun Veto în ceea ce privește aderarerea României. Am văzut că s-au făcut demersuri și în Parlamentul European, dar în Parlamentul European se poate discuta doar de decizia care s-a luat. Parlamentul European a dat o rezoluție, rezoluția este doar cu caracter de recomandare, nu are caracter obligatoriu, se poate discuta despre Veto-ul dat de Austria, dar Parlamentul European nu poate face nimic. În rest, să nu uităm că de la 1 ianuarie avem președenția Suedeză, eu cred că aici este rolul Partidului Social Democrat care este membru al Socialiștilor Europeni, să facă demersurile necesare pentru a pune pe ordinea de zi aderarea României la spațiul Schengen”, a adăugat Viorica Dăncilă.