Dovada. Mesajul transmis de cancelarul Austriei atunci când se pregătea să anunțe „Nein România” în spațiul Schengen

Dovada. Mesajul transmis de cancelarul Austriei atunci când se pregătea să anunțe „Nein România” în spațiul SchengenSursa: Arhiva EVZ

Cu câteva ore înainte de întrunirea Consiliului JAI, pe 7 decembrie seara, cancelarul Karl Nehammer s-a așternut pe scris un mesaj către electoratul său. Pe pagina sa de Facebook, acolo unde se găsește și azi. E o dovadă că zarurile fuseseră aruncate.

Membru al Partidului Popular, fost ministru de interne, acuzat de opoziție că a vrut să-și pună soția purtător de cuvânt al Armatei, despre cancelar se mai știe acum în România că vrea să renoveze cu 11 milioane de euro casa în care s-a născut Hitler și să mute acolo sediul Poliției. Spune că ar fi cea mai bună utilitate dată casei unui dictator și ucigaș de oameni. Insistă, chiar dacă a întâmpinat multe critici și din partea celorlalte partide și din partea societății austriece. Îl caracterizează, se zice, încăpățânarea.

Mesajul pe care l-a transmis public confirmă teoria că jocurile erau făcute înainte de agitația de pe 8 decembrie de la JAI, atunci când încă ministrul Bode și suita credeau că vor mai reuși prin negocieri să schimbe mersul lucrurilor. Palma fusese bătută deja cu Croația, pentru că veți vedea în textul cancelarului că a fost preocupat de ruperea dependenței de gazul rusesc. La sfârșitul lui noiembrie anunțul era cât casa, inclusiv în România: Croația, Austria și Germania au convenit să coopereze pentru transportul gazului natural printr-un nou gazoduct pentru care doresc să solicite fonduri europene.

Ne-a transmis și Agerpres, site citit intens la Guvernul României fiindcă-i agenția de presă națională: „ Croația, Austria și Germania au convenit joi o inițiativă de cooperare energetică al cărei obiectiv este transportul de gaz natural de la terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk spre Austria şi Germania, printr-un gazoduct co-finanţat din fonduri europene, relatează agenţiile HINA şi EFE”. Migranți contra gaz. Ce era de ales?! Europenii trebuiau să înțeleagă: Croația are granițe sigure, nefericiții de refugiați prin România ajungeau în Austria!

Mesajul cancelarului Nehammer către electoratul său

„Acum un an am depus jurământul de cancelar al Republicii noastre. Să lucrez zilnic pentru Austria noastră și să servesc oamenii din țară este o mare onoare pentru mine. Lumea s-a schimbat complet în ultimii trei ani. Acum un an, nimeni nu ar fi ghicit că avem de-a face cu mai multe crize simultan, pentru că la provocările produse de războiul ofensiv rusesc din Ucraina, suntem probabil în cea mai dificilă situație din 1945, drept urmare Confruntarea cu inflația și criza energetică. Este sarcina noastră să găsim soluții pentru ca oamenii să-și atenueze preocupările. Acesta este motivul pentru care muncim zi și noapte pentru a compensa impactul crizelor asupra oamenilor din țara noastră. Și în calitate de cancelar al Republicii, sunt mândru de acest guvern federal că am realizat deja multe pe această cale.

Ororile războiului ne-au arătat nevoia unei apărări naționale funcționale. Acesta este motivul pentru care investim masiv în securitatea noastră - militară, economică și internă și securitatea aprovizionării țării noastre. Ca guvern federal, am investit peste 50 de miliarde de euro pentru a compensa consecințele inflației și pentru a elibera permanent oamenii muncitori din Austria. Odată cu abolirea progresiei la rece, s-a făcut un pas istoric pentru a pune capăt creșterii impozitului creeping – astfel încât oamenii să aibă mai mulți bani din care să trăiască.

Despre afluxul de migrație

În același timp, ne confruntăm în prezent cu o presiune masivă din cauza afluxului de migrație neregulată în Europa. Am avertizat despre asta de luni de zile. Vom folosi toate oportunitățile naționale și internaționale pentru a face față și acestei provocări. Austria contribuie la securitatea Europei și lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri. Totuși, este nevoie de o soluție europeană - sistemul de azil trebuie restabilit complet și trebuie oprită migrația ilegală - pentru asta, în calitate de cancelar al Austriei în UE, sunt puternic.

Despre cum a redus dependența de gazul rusesc

În mai puțin de un an în Austria, am reușit să reducem dependența de gazul rusesc de la aproximativ 80 la sută la 20 la sută și să ne umplem stocarea internă de gaze la 95%. Nimeni nu a avut încredere în noi până acum câteva luni. Pas cu pas, am făcut demersuri pentru asigurarea securității aprovizionării în regiunea noastră și evitarea pericolului în această iarnă. Viitorul nostru ni-l luăm în mână pentru a nu depinde de alții. Pentru că doar cei independenți sunt liberi. Este nevoie de curaj și încredere în astfel de momente pentru că asta ne face pe noi și țara noastră mai puternici.

„Nu ne vom lăsa!”

Austria și oamenii săi au realizat deja atât de multe. Și noi vom depăși aceste crize și vom ieși mai puternici decât am intrat. Și vă asigur: nu ne vom lăsa! Asta este ceea ce eu și echipa mea muncim din greu zi și noapte. Pentru o Austria mai sigură și mai independentă”.

Măcar de data asta să nu fim proști!

Așadar, ați văzut cum cancelarul austriac ne-a așezat în vitrina cu carcase, ca să se uite apoi conaționalii lui ca la ciudații Europei atunci când el își va juca rolul de măcelar dur la JAI.

Dar liderii noștri din guvern, din partide, beneficiarii unor rapoarte informative s-au așezat la masa discuțiilor cu europarlamentarii români, activiști la Bruxelles, în JAI și pe unde or mai fi, ca să pună la punct o strategie de contracarare a refuzului care se contura pregnant? Categoric nu!

Vine acum ministrul Predoiu să ne spună că omologul său de la Justiția austriacă îl dezaprobă pe colegul de la Interne pentru decizia de a respinge aderarea Românie la Schengen?! Sau ne poate liniști Kelemen Hunor cu o mângâiere pe cap, spunându-ne că „trebuie să fim conștienți că, dacă nu se va întâmpla ceva în prima jumătate a anului, rediscutarea intrării noastre în Spațiul Schengen nu se va întâmpla mai repede de 2024-2025”? Păi, noi să fim conștienți sau ei, politicienii aleși în fruntea țării?

Președintele Iohannis e supărat pe noi, nu ne zice nimic, tace „revoltat”. Dar, da, noi ar trebui să fim conștienți, cum spune Hunor, că se schimbă ordinea mondială și să căscăm bine ochii și mințile la viitoarele alegeri! Am înțeles până și noi, românii de rând, că acest popular austriac a avut prieteni și în alte cancelarii europene, care i-au susținut jocul perfid. Măcar de data asta, când s-a spart târgul, să nu fim proști!