Prințul Paul află astăzi dacă va fi extrădat în România. Are de executat peste trei ani de închisoare
- Simona Suciu
- 9 noiembrie 2022, 13:07
Magistrații francezi decid miercuri dacă Prințul Paul va fi sau nu extrădat în România. A fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocerii ilegale a Fermei Băneasa.
Magistrații de la Curtea de Apel din Paris decid miercuri dacă Prințul Paul va fi sau nu extrădat în România. Decizia ar fi trebuit să fie luată în 14 septembrie, dar judecătorii au amânat pronunțarea. În schimb, au hotărât atunci ca Prințul Paul să fie eliberat din arest și pus sub control judiciar. Până în acest moment nu există informații că ar fi părăsit teritoriul Franței. El și-a angajat un avocat și ar trebui să se prezinte astăzi la instanță.
În trecut, deciziile instanțelor franceze au fost favorabile României, iar în majoritatea cazurilor judecătorii au decis extrădarea. Lucrurile ar putea să stea puțin diferit în ceea ce-l privește pe Paul al României, pentru că acesta s-a născut pe teritoriul Franței. Nu are însă cetățenie franceză, fapt care ar putea să cântărească mult în ceea ce privește decizia magistraților.
Reținut la Paris
În urmă cu aproape patru luni, Paul al României a fost reținut în Paris, Arondismentul 9, la o cafenea unde își petrecea majoritatea dimineților. Purta mască de fiecare dată ca să nu atragă atenția autorităților, dar până la urmă a fost recunoscut.
În România nu se mai află în acest moment nici Lia a României, soția sa și nici copilul lor. Prințesa, împreună cu micul prinț, sunt în acest moment în Anglia, acolo unde cel mic studiază.
Condamnat definitiv
Paul al României s-a născut în Franța în 1949 și a devenit Al României după ce și-a schimbat numele la starea civilă. Schimbarea a intervenit imediat după ce Înalta Curte i-a recunoscut filiația regală, el câștigând în acest fel dreptul la moștenire asupra mii de hectare de teren, păduri și zeci de clădiri de valoare din țară.
Cu aproape doi ani în urmă, la data de 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a fostei Ferme Regale Băneasa, iar prinţul Paul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, cu toate că, la judecata în fond, primise trei ani cu suspendare.
După ce magistrații au redactat mandatul de executare al pedepsei cu închisoarea, polițiștii l-au căutat acasă, însă nu au găsit-o decât pe soția lui, prințesa Lia.