Victor Ponta, cuvinte amare: „Suntem ultimii proşti care nu suntem primiţi în Schengen”

Victor Ponta, cuvinte amare: „Suntem ultimii proşti care nu suntem primiţi în Schengen” Sursa Foto: Arhiva EVZ

Victor Ponta a vorbit, duminică seara, despre situația în care se află acum țara noastră. El s-a arătat dezamăgit de clasa politică și de situația în care ne aflăm.

Victor Ponta a spus că era convins de faptul că o să fim primiți în Schengen.

Victor Ponta, revoltat pe situația României

Fostul premier s-a arătat nemulțumit de atitudinea clasei politice actuale.

„Vi se pare că-i doare undeva că motorina s-a făcut din nou 7 lei, că vor creşte ratele din nou. De ce suntem ultimii proşti care deşi avem energie şi cmbustibili proprii, plătim pe ele mai mult decât Austria. De ce suntem ultimii proşti care nu suntem primiţi în Schengen, deşi am pompat miliarde de euro în companii din Franţa şi alte state. Cu ce ne-am ales în aceşti 10 ani?”, s-a întrebat Ponta.

El a precizat apoi că era convins că o să fim primiți în Schengen, însă se pare că nu se va întâmpla acest l. „Suntem ultimii fraieri care nu avem vize de America”, a mai adăugat fostul premier.

Laura Codruța Kovesi, la vârful unei strategii europene

Victor Ponta a mai susținut că șefa Parchetului European, Laura Coduța Kovesi, a fost vârful unei strategii care se aplică nu doar în România, ci și în Ungaria și Bulgaria.

„Are rol de a distruge în Europa de Est tot ce înseamnă suveranitate. 75% din comerțul din România e la multinaționale”, a spus el.

Potrivit acestuia, președintele Klaus Iohannis va fi și el persecutat politic, așa cum el a fost în trecut. „Să nu se mire că i se va întâmpla şi lui acelaşi lucru. În niciun caz nu Iohannis o execută pe Kovesi”, a subliniat fostul premier, potrivit româniatv.net.

Victor Ponta ar putea reveni în PSD

Pro România, partidul lui Victor Ponta, a aderat, cu statutul de membru observator, la Partidul Socialiștilor Europeni (PES), iar fostul premier a luat în considerare și o alianță cu PSD. Deși s-a arătat deschis pentru o colaborare cu partidul lui Marcel Ciolacu, Ponta a menționat că nu el poate decide acest lucru.

„Noi suntem cei mici, noi vrem, dar trebuie să vrea şi cei mari”, a spus fostul premier.