Pierdere mare pentru Liviu Dragnea. Totul are legătură cu dosarul Tel Drum

Pierdere mare pentru Liviu Dragnea. Totul are legătură cu dosarul Tel DrumLiviu Dragnea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Problemele lui Liviu Dragnea par să nu mai aibă sfârșit. După ce a fost condamnat în dosarul Referendumului, apoi - cu executare - în cel al angajărilor de la Protecția Copilului, acum are un nou dosar. Iar acesta i-a adus o pierdere semnificativă.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum, la cinci ani de la deschiderea anchetei. Bunurile companiei, în valoare de 1 milion de euro, au fost scoase la licitație, printre care și cei 28 de cerbi din pădurea Plopii-Slăvitești din Teleorman.

Compania Tel Drum, despre care procurorii DNA susțin că este controlată de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a intrat în proces de insolvență. Astfel, a fost nevoită să-și scoată bunurile la licitație.

Liviu Dragnea și-a pierdut cerbii

În luna iulie a acestui an, administratorul judiciar al Tel Drum a anunțat că scoate la licitație active ale firmei, în valoare de 923.319 de euro. Printre bunurile scoase la licitație se aflau și cei 28 de cerbi din pădurea Plopii-Slăvitești din Teleorman, la prețul total de 11.205 Euro exclusiv TVA.

Lista de bunuri a fost completată de un teren forestier cu împrejmuirea aferentă, situat în Loc. Plopii-Slăvitești, Jud. Teleorman, având o suprafață totală de 2.190.111 mp (219,01 hectare), la prețul total de 647.025 Euro exclusiv TVA.

Sursa: Pixabay

Pe listă se mai aflau un teren intravilan și construcții situate în localitatea Saelele, județul Teleorman, cu o suprafață totală a terenului de 78.423 mp (7,84 hectare) și nouă clădiri ridicate în anul 1970, având o suprafață totală de 1.772 mp, la prețul total de 140.266 Euro exclusiv TVA.

Printre bunurile scoase la licitație s-a mai aflat și șase loturi de pădure, un teren intravilan și 12 construcții cu caracter industrial.

Datoriile Tel Drum se ridicau la zeci de milioane de lei

Datoriile totale ale Tel Drum au ajuns, la finalul lui 2021, la 71.492.908 lei. Firma a intrat în insolvență, pe 29 ianuarie 2018, iar decizia a fost pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Procedura de insolvență a fost una complicată, iar dosarul de faliment al Tel Drum SA este pe rol și acum la Tribunalul Teleorman. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 25 ianuarie 2023.

Compania ce ar fi controlată de Dragnea, deși nu apărea în acte, Tel Drum, a fost trimisă și ea în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, potrivit Fanatik.