Joe Biden ia în calcul o întâlnire cu Vladimir Putin, dacă liderul de la Kremlin va participa la summitul G20 din noiembrie

Joe Biden ia în calcul o întâlnire cu Vladimir Putin, dacă liderul de la Kremlin va participa la summitul G20 din noiembriePreședintele SUA a ordonat înființarea unui Birou Federal pentru a combate viitoarele pandemii. Sursa: Facebook/ Joe Biden

Liderul american Joe Biden a declarat joi că nu exclude o întrevedere cu președintele Rusiei Vladimir Putin în cadrul viitorului summit G20, care va avea loc în Bali, Indonezia.

Întrebat de jurnaliștii americani dacă va discuta direct cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului din noiembrie, Joe Biden a spus: „Asta rămâne de văzut”, deși Casa Albă negase că o astfel de întâlnire ar fi posibilă.

Joe Biden s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin la summitul G20 din noiembrie

Pe lângă asta, Guvernul Federal al SUA a transmis că, în situația în care președintele rus Vladimir Putin ar alege să participe la summitul G20, atunci inclusiv președintele Ucrainei Volodimir Zelenski ar trebui să ia parte la întâlnirea din noiembrie a statelor din G20, în ciuda faptului că Ucraina nu este țară membră a Grupului.

Joe Biden a spus și că este „sigur” că va avea o întrevedere cu Xi Jinping, liderul Chinei, dacă cel din urmă va veni și el la summitul G20.

Liderul Indoneziei anunțase că Vladimir Putin va participa la summit

După declanșarea războiului din Ucraina, Rusia a devenit tot mai izolată pe scena politicii mondiale, astfel că nu este sigur că Vladimir Putin va participa la reuniunea din Bali, cum este posibil să nu participe nici Xi Jinping, care și-a redus deplasările în străinătate din pricina virusului COVID-19.

Totuși, preşedintele indonezian Joko Widodo declarase în luna august că omologii lui din Rusia și China vor lua parte la summitul G20 din noiembrie, conform AFP.

Și Xi Jinping va fi prezent la summitul G20, spunea preşedintele indonezian

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul lui chinez Xi Jinping vor asista la un summit al G20 în noiembrie, a afirmat liderul Indoneziei pe 22 august. Prezenţa celor doi şefi de stat ar coincide cu cea a preşedintelui american, Joe Biden, asta în contextul în care relaţiile Washingtonului cu Moscova şi Beijingul sunt la cel mai scăzut nivel, din cauza războiului din Ucraina şi a tensiunilor din jurul Taiwanului.

„Xi Jinping va veni. Preşedintele Putin mi-a spus şi el că va veni”, a afirmat Widodo. Oficialii Kremlinului au transmis în iunie că Putin a acceptat invitaţia lui Widodo.

Purtătorul de cuvânt al ministerului indonezian al Afacerilor Externe, Teuku Faizasyah, a explicat pentru AFP că Rusia şi China „au primit invitaţia şi au spus că vor asista” la summit. E „ceva ce sperăm mult”, a adăugat el.