Georgia Meloni: Ce este neofascismul, de ce se intensifică în Italia și ce consecințe poate avea pentru restul Europei

Georgia Meloni: Ce este neofascismul, de ce se intensifică în Italia și ce consecințe poate avea pentru restul Europei Sursa foto. Dreamstime

La 28 octombrie 1922, „cămășile negre” ale lui Benito Mussolini au mărșăluit în Roma, iar Italia a inaugurat regimul fascist.

Un secol mai târziu, aproape zi de zi, și pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai votat partid din Italia își are rădăcinile în post-fascism și a reînviat un slogan popularizat de „Il Duce”: „Dumnezeu, țara și familia”, citează BBC.

În doar un deceniu, Giorgia Meloni, marea câștigătoare a alegerilor din Italia, a reușit să-și ducă partidul, Frații Italiei, de la margine la centrul politic și, inexorabil, la Palatul Chigi, sediul puterii executive. Se așteaptă ca președintele Sergio Mattarella să o însărcineze cu formarea unui guvern în următoarele săptămâni.

Cum a fost această evoluție?

După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a trecut printr-un proces de „denazificare” și o confruntare dureroasă cu trecutul său. În Italia, însă, a decis să se uite în altă parte.

Ne puteți urmări și pe Google News

La acea vreme, Partidul Comunist Italian era cel mai mare din Europa de Vest, iar Aliații, implicați în dinamica Războiului Rece, aveau un obiectiv principal: să împiedice venirea comuniștilor la putere.

Temându-se că epurările foștilor fasciști ar putea duce la instabilitate, puterile aliate au închis ochii la crearea de noi partide moștenite de la „Il Duce” și ideile sale. Nu numai atât, multe simboluri și monumente fasciste au rămas - și rămân - prezente pe străzile italiene, cum ar fi fasciștii care încă împodobesc multe dintre capacele de canalizare din Roma.

Așa a luat naștere, în 1946, Mișcarea Socială Italiană (MSI), fondată de Giorgio Almirante, care fusese șef de cabinet în ultimul minister fascist al Propagandei.

De la Giorgio la Giorgia

Giorgia Meloni nu și-a ascuns niciodată admirația pentru Almirante. În 2018, ea însăși a publicat un fotomontaj intitulat „De la Giorgio la Giorgia", în care apar unul lângă altul cu sloganuri identice: „Putem să te privim în ochi". În 2020, la 32 de ani de la moartea sa, actuala câștigătoare a alegerilor din Italia i-a adus un omagiu lui Almirante pe Twitter cu aceste cuvinte: „Un mare om, un mare politician, un patriot”.

Partidul a fost redenumit Alianța Națională, iar tânăra Giorgia Meloni, care la vârsta de 15 ani fusese membră a MSI, a devenit liderul tinerilor.

Frăția Italiei s-a născut din acest mediu de reproducere. „Au schimbat multe postulate, au schimbat unele aspecte, deși sunt, desigur, un partid de dreapta care își are rădăcinile în mișcarea post-fascistă", analizează Lorenzo Pregliasco, profesor de științe politice la Universitatea din Bologna.

Originile partidului, susține Cheles, sunt strâns legate de partidele neofasciste, dar Frăția Italiei și Giorgia Meloni se confruntă cu o dilemă: „pe de o parte, vor să prezinte o imagine respectabilă de moderație și modernitate și, din acest motiv, au spus că au tăiat cordonul ombilical cu fascismul. Dar, pe de altă parte, nu vor să piardă o parte a electoratului care crede că o formă modernă de fascism este încă valabilă și acceptabilă".

Simbologie fascistă

Aceste rădăcini sunt prezente în toată simbologia partidului. Cea mai evidentă este flacăra tricoloră, simbolul mișcării sociale italiene pe care Frații din Italia l-a păstrat. O flacără care, de altfel, a fost adoptată și de Frontul Național din Franța - deși în culorile drapelului galic - și care, într-o formă mai stilizată, este păstrată de Mișcarea Națională a lui Marine Le Pen.

„Dar în propaganda lor există mult mai multe, mult mai multe referințe la fascism, unele dintre ele mai mult sau mai puțin ascunse, pentru că sunt concepute pentru a fi înțelese de fasciști și de cei care sunt familiarizați cu simbolistica lor”, explică Cheles, expert în iconografie politică.

Unul dintre exemplele pe care Cheles le-a găsit este chiar imnul tineretului Alianței Naționale, pe care Meloni l-a condus ani de zile: „ Tomorrow belongs to me”, care este un cântec cântat de un tânăr nazist în filmul „Cabaret" în regia lui Bob Fosse (1972). Este încă un slogan care apare în mare măsură în propaganda Giorgiei Meloni”.

Însuși Giorgio Almirante, pe care Meloni îl admiră atât de mult, este un alt exemplu: fiecare nou număr al buletinului informativ Brothers of Italy poartă fotografia sa, care se află și pe site-ul formațiunii, dezvăluie expertul.

Unde se hrănește neofascismul

Într-o țară ca Italia, spune Camilli, „fascismul este endemic. Cumva, 100 de ani mai târziu, martorii au murit, iar memoria care a rămas nu este suficient de puternică pentru a împiedica acest lucru”.

Baza electorală, de altfel, a devenit mult mai lichidă. Și, dacă italienii au demonstrat ceva în ultimii ani, este că votează întotdeauna pentru schimbare.

Guvernele succesive au generat dezamăgire în rândul cetățenilor, iar populismul pare să fie aici pentru a rămâne. „Mișcarea 5 Stele pregătise deja terenul asigurând că nu există nicio diferență între stânga și dreapta, că totul este corupție”, spune jurnalistul săptămânalului „Internazionale".

Acest discurs de indignare împotriva castei și a elitelor, împotriva partidelor tradiționale și a politicii clientelare de care mulți italieni s-au săturat, același discurs susținut de populiștii din Mișcarea 5 Stele, a fost preluat acum de Giorgia Meloni și de Frații Italiei.

Coaliția de extremă-dreapta a profitat de „clasele muncitoare care și-au pierdut economiile din cauza inflației și de clasele de mijloc din ce în ce mai sărace, promițându-le o nouă eră", spune Camilli. În urmă cu 100 de ani, fascismul promitea, de asemenea, „o nouă eră”, un nou început.

Cum afectează Europa

Ascensiunea partidelor de extremă dreapta din Europa, cum ar fi recent Democrații Suedezi, Vox în Spania, Lege și Justiție în Polonia sau Ungaria lui Orbán, despre care Parlamentul European a declarat recent că nu poate fi considerată o democrație deplină, au aceeași rădăcină, potrivit lui Cheles: creșterea numărului de imigranți.

„Aceste idei neofasciste au fost introduse prin acest tip de argumente, cele care spun că Italia sau alte țări nu își pot permite să aibă atât de mulți străini”, spune el.

La Bruxelles, deși Comisia Europeană dă asigurări că va colabora cu orice guvern care va ieși de la urne, îngrijorarea este palpabilă.

Atât Frații din Italia, cât și Liga, partidul lui Matteo Salvini care face parte din coaliția de extremă dreapta, s-au angajat într-o retorică eurosceptică puternică, deși cu diferențe.

În ultimele luni, Meloni și-a moderat discursul. El a subliniat că nu dorește ca Italia să părăsească nici Uniunea Europeană, nici organizații precum NATO. În timpul războiului din Ucraina, a susținut decizia guvernului lui Mario Draghi de a trimite arme la Kiev.

Poziția partenerilor săi de coaliție se ciocnește însă frontal cu cea a Bruxelles-ului. Salvini are o relație strânsă cu Rusia, iar partidul său este suspectat că a primit finanțare de la Moscova. Cel de-al treilea partener de coaliție, Silvio Berlusconi, de asemenea un prieten apropiat al lui Putin, a justificat recent invazia Rusiei în Ucraina.

Dar dincolo de problema războiului, ceea ce îngrijorează cu adevărat Bruxelles-ul este posibilitatea ca Italia, un membru fondator al Uniunii Europene și a treia economie ca mărime, să devină o altă Ungaria sau Polonia, punând în pericol valorile sale fundamentale.

„Există îngrijorări la nivel internațional”, recunoaște Pregliasco, care conduce și revista de jurnalism digital de date YouTrend, „dar cred că democrația italiană este mai puternică decât pare și cu siguranță mai puternică decât era în 1922.”