Anamaria Prodan, acuzată că folosea metode indecente pentru a recruta jucători. Cum îl convinsese pe Dică să semneze
- Nicolae Comănescu
- 28 septembrie 2022, 07:44
Gigi Becali nu a ezitat să lanseze un atac violent, îndreptat către Anamaria Prodan, atunci când a văzut că impresara începe să capete influență în fotbalul românesc. Cei doi au avut o relație extrem de agitată.
Unul dintre oamenii de fotbal care a atacat-o fără menajamente pe Anamaria Prodan a fost Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB. De-a lungul timpului, cei doi au avut o relație tumultuoasă, care s-a lăsat cu jigniri, dar și cu „pupături”. Mai întâi, latifundiarul din Pipera nu a acceptat că un fotbalist de la echipa sa poate să semneze un contract de reprezentare cu impresara.
Acuzațiile pe care le lansa Gigi Becali la adresa impresarei Anamaria Prodan
În 2007, Becali tuna și fulgera după ce rata transferul lui Ovidiu Herea la Steaua, iar Nicolae Dică semna cu Anamaria Prodan. „E impresară și asta, când venea la palat, o luam, mai glumeam cu ea. L-a înnebunit de cap, săracul Herea, mi-e și milă de jucător, când aici, când acolo. Da, îl are și pe Dică, am și uitat să vorbesc cu el. Păi poate ea să-l impresarieze pe Dică? Și ăla e nebun: te-ai apucat să semnezi cu Anamaria Prodan. Ți-a arătat țâța și ai semnat, ce naiba, ești nebun?”, spunea Gigi Becali la vremea respectivă.
Ulterior, relația s-a mai detensionat. Și asta pentru că Laurențiu Reghecampf a semnat cu Steaua, în 2013. Mai mult, mulți jucători ai „roș-albaștrilor” au început să fie reprezentați de Anamaria Prodan.
O relație extrem de agitată
„Am încă sub contract cinci sau șase jucători de la FCSB. Nu știu dacă Gigi Becali știe, fiindcă încerc să-mi protejez jucătorii cât mai bine. Nici nu mă interesează. Am decis că nu mai trebuie să știe toată lumea despre contractele mele.
Nu mai vreau să vorbesc în presă despre transferurile și proiectele mele, fiindcă ceilalți încearcă să-ți pună bețe în roate. Ba chiar să-ți ucidă proiectele. Ce fac sau pe cine duc, unde duc, rămâne doar pentru mine!
Nu mă mai cert cu unul sau cu altul. Nu mă mai cert nici cu Gigi Becali! În fapt, nici nu mă interesează cine e Gigi Becali! Eu nu vreau să mai cunosc pe nimeni din branșa asta și încerc să-mi fac cât mai bine treaba ca impresar.
În branșa asta, dacă faci publice ideile tale, riști să trezești invidii care pot duce la lucruri foarte urâte. Sunt unii care te-ar omorî pentru ideile tale”, spunea Anamaria Prodan anul trecut. Într-o perioadă în care relația redevenise încordată.