Primele declarații ale lui Joe Biden după amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin. „Nimeni în afara Rusiei nu a căutat să intre în conflict”
- Andra Puiu
- 21 septembrie 2022, 19:02
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a făcut primele declarații după ce Vladimir Putin a amenințat Occidentul cu armele nucleare. În acest context, liderul de la Casa Alba a susținut că SUA va continua să ajute Ucraina.
Joe Biden a adoptat o poziție fermă în ceea ce privește declarațiile lui Vladimir Putin. În acest context, el a spus țara sa vrea ca acest război să se încheie în „condiții echitabile”. Este vorba de faptul că niciun stat nu poate ocupa teritoriul unei națiuni doar pentru că a ales să facă acest lucru. De asemenea, președintele Statelor Unite a mai declarat că „Singura țară care stă în calea opririi războiului este Rusia”. În acest context, Biden a descris agresiunea lansată de Moscova în Ucraina. „Este un război brutal, complet inutil”.
Mai mult decât atât, Biden a mai precizat că membrii ONU trebuie să fie „clari, fermi și neclintiți în hotărârea noastră”. Așadar, Ucraina are aceleași drepturi care aparțin fiecărei națiuni suverane. „Vom fi solidari cu Ucraina și împotriva agresiunii Rusiei”.
Joe Biden și mobilizarea anunțată de Vladimir Putin
Liderul de la Casa Alba a susținut că războiul din Ucraina a fost „început de un singur om”. În plus, el a mai adăugat că un membru permanent al NATO și-a invadat un vecin și a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran. În acest context, președintele consideră că „Rusia a încălcat cu nerușinare acordurile și Cartea Națiunilor Unite”.
De asemenea, nimic nu este mai important decât interzicerea țărilor care ocupă cu forța teritoriile vecinilor. În plus, președintele a dorit să reamintească faptul că Vladimir Putin a amenințat, din nou, cu arme nucleare Europa. În același timp, liderul de la Kremlin a cerut mobilizarea mai multor soldați care să intre în luptă.
O altă încălcare a cartei NATO făcută de Rusia este organizarea de referendumuri false pentru a anexa părți ale Ucrainei, susține Biden. „Lumea trebuie să considere aceste acte drept ceea ce sunt. Putin afirmă că a trebuit să acționeze pentru că Rusia era amenințată. Nimeni însă nu amenințase Rusia. Nimeni în afara Rusiei nu a căutat să intre în conflict. Acest război înseamnă dorința de a anihila statutul Ucrainei și dreptul la existență, dreptul ucrainenilor de a exista ca popor.”, a mai adăugat Joe Biden.