Prințul român care conduce ceremonialul funerar al reginei Elisabeta II. Generalul Cristopher Ghika a intrat în conflict cu administrația Trump
- Ionel Sclavone
- 14 septembrie 2022, 19:24
Un ofițer britanic de origine română conduce funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. generalul-maior Cristopher Ghika, Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, este strănepot al prințesei Marta Bibescu, descendent al familiei domnitoare Ghika. Generalul-maior este comandantul regimentului Household Division și în această calitate coordonează organizarea ceremoniilor. Conform programului stabilit, funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a au fost programate pentru data de 19 septembrie.
Generalul-maior Cristopher Ghika (foto) este un descendent al familiei domnitoare românești Ghika care a îmbrățișat cariera armelor în Marea Britanie. El a ajuns la conducerea regimentelor Household Division și se ocupă de organizarea ceremoniilor funerare pentru regina Elisabeta a II-a.
„Este ultima mea misiune pentru Regină, dar prima misiune pentru Rege”, a declarat înaltul ofițer pentru BBC.
El a precizat că la parada organizată cu acest prilej vor lua parte în jur de 800 până la 1.000 de militari ai forțelor armate britaice.
„Este o datorie foarte tristă, dar este un privilegiu unic să participi la ultima datorie a forțelor armate față de regina noastră. (…) În ceea ce privește imaginile evocatoare ale reginei părăsind Palatul Buckingham pentru ultima dată, aceasta va fi o după-amiază foarte specială”, a precizat ofițerul de origine română.
În calitate de comandant al Household Division, Christopher Ghika a participat și la ceremonialul funerar al prințului Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elisabeta. De asemenea, a condus Irish Guards, regimentul de elită al armatei britanice, care a asigurat paza reginei și stabilit protocolul nunții prințului William cu Kate Middleton.
Cine este prințul Christofer John Ghika
General-maior Christofer John Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), descendent direct al familiei domnitoare Ghika. El a îmbrățișat cariera armelor, urmându-i tatălui său, la rându-i ofițer în cadrul Irish Guards. Christofer Ghika a intrat în armată în anul 1993, în cadrul regimentului de infanterie Irish Guards, unitate de elită care asigură inclusiv protecția Familiei Regale britanice.
El a participat la mai multe misiuni internaționale, în Macedonia de Nord, în Kosovo, Sierra Leone, Afganistan și Irak. De asemenea, a ocupat poziția de comandant adjunct pentru Strategie și Informații în cadrul Operațiunii internaționale Inherent Resolve, condusă de SUA. Este vorba despre misiunea care a avut drept obiectiv combaterea grupării teroriste ISIS în Siria și în Irak.
Irish Guards este o unitate de infanterie a armatei britanice care asigură paza familiei regale din anul 1642, dar care îndeplinește și îndatoriri legate de ceremonialele militare.
În conflict cu administrația Trump
În 2019, pe când se afla în misiune în Irak, generalul britanic Christofer Ghyka a intrat în conflict cu Pentagonul din cauza unor declarații publice. El a fost apostrofat de oficialii armatei americane după ce a contrazis i-a contrazis pe reprezentanții administrației Trump. Aceștia anunțaseră că vor trimite o flotă în frunte cu portavionul USS Abraham Lincoln împotriv Iranului.
Din Irak, unde se afla în misiune, Christofer Ghyka a spus că ordinele sale nu au în vedere o operațiune militară împotriva Teheranului, pe care plănuia să-l atace Donald Trump.
„Misiunea noastră este de a învinge Statul Islamic. Iranul nu figurează nici în ordinele care mi-au fost date, nici în directive, nici în vreun document de organizare. (…) Suntem aici la invitaţia guvernului irakian pentru a învinge Statul Islamic şi nu pentru a avea ceva cu Iranul. Subliniez asta pentru că eu cred că acest lucru este într-adevăr important”, a specificat generalul britanic.
Declarația sa i-a nemulțumit pe reprezentanții armatei americane caere au reacționat printr-un purtător de cuvânt, Bill Urban. Acesta l-a riticat pe Ghika, susținând că spusele sale contravin „ameninţărilor credibile, identificate de serviciile de informaţii ale SUA şi ale aliaţilor în ceea ce priveşte forţele din regiune susţinute de Iran”.
Funeraliile reginei programate pe 19 septembrie
Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a au fost programate să aibă loc luni, 19 septembrie, cu începere de la ora locală 11:00 (13:00, ora României). Anunțul a fost făcut de la Palatul Buckingham, care a stabilit programul ceremoniilor.
Funeraliile reginei vor fi primele funeralii de stat care au loc în Marea Britanie după cele ale fostului premier Winston Churchill, din anul 1965.
Trupul reginei va fi depus la Westminster Abbey, acolo unde s-a căsătorit și a fost încoronată, iar apoi, după ceremonialul funerar va fi transportat la Castelul Windsor unde va fi înmormântată în cavoul regal.