INS: Topul scumpirilor din România. Prețul gazelor bate recordul absolut, iar cartoful devine un aliment de lux
- Antonia Hendrik
- 12 septembrie 2022, 14:54
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), preturile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului este 11,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni este, de 11,0%.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021.
Cele mai importante scumpiri din august au fost înregistrate la mărfurile alimentare: pâine, creștere de 1% față de luna iulie, carne creștere de 1,3% față de luna luna iulie, lapte creștere de 5% față de luna iulie, ouă creștere de 2% față de luna iulie, legume creștere de 1,6% față de luna iulie, Zahăr creștere de 10% față de luna iulie, brânză creștere de 3,5% față de luna iulie. La categoria mărfuri nealimentare, doar combustibilii s-au ieftinit în august.
Gazele s-au scumpit cu 70%, iar preţul cartofilor a crescut cu peste 54%
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică - plus 22,98%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil - 49,68% şi făina - 34,28%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 33,91%, apă, canal salubritate - 21% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021. În august cele mai importante creșteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian - 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă - 5,56%.
Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. INS mai arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.
S-a înregistrat o scădere uşoară a câştigului salarial mediu brut în România
Câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic faţă de luna anterioară, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în uşoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe perioada de referinţă, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9.549 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.273 lei).
În iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), se mai arată în raportul publicat pe site-ul INS.