Regele Charles și Prințesa Anne, singurele persoane din familia regală care au stat cu Regina Elisabeta a II-a până să moară
- Andra Puiu
- 11 septembrie 2022, 11:55
Regina Marii Britanii a murit joi, opt septembrie. Regele Charles și Prințesa Anne au fost singurii doi membri seniori ai familiei regale care au ajuns la Balmoral înainte de deces.
În timp ce starea de sănătate a reginei se înrăutățea, au fost chemați mai mulți membrii ai familiei regale la Balmoral. Doar doi dintre cei patru copii ai ei erau deja în Scoția și au reușit să ajungă la timp.
Prințul de Wales și ducesa de Cornwall, precum denumirilor de până la decesul monarhului, se aflau la Dumfries House, moșia sa din East Ayrshire, când au primit apelul joi dimineață. Înainte de plecare, actualul rege a fost văzut purtând un costum gri deschis și ținând în brațe o servietă mare în timp ce mergea de la mașina sa oficială la elicopter. De asemenea, Prințesa Anne se afla deja la Balmoral.
Membrii familiei regale s-au grăbit să ajungă la Balmoral
Între timp, Prințul William, Prințul Andrew și Prințul Edward și soția sa s-au reunit la RAF Northolt din Ruislip, vestul Londrei. Zborul KRF23R al Royal Air Force a decolat la scurt timp după ora 14.30 și a aterizat la Aberdeen la ora 15.50.
Prințul William a condus întreaga familie de la aeroport la Balmoral. Este posibil să fi știut că nu vor reuși să o mai vadă pe suverană în viață, poate chiar înainte ca avionul lor să decoleze. Liz Truss, prim-ministrul Marii Britanii, a fost informată despre moartea Reginei la ora 16.30, potrivit purtătorului său de cuvânt oficial.
Ducele de Sussex era, de asemenea, în drum spre Balmoral. Prințul Harry a călătorit separat de alți membri ai familiei sale. De asemenea, el a ajuns mai târziu față de ceilalți membrii. Așadar, se crede că prințul ar fi fost în aer când Palatul Buckingham a anunțat la 18.30 că regina a murit, ajungând la Balmoral o oră și jumătate mai târziu.
Când trebuia să ajungă Prințul Haryy la Balmoral
Zborul Ducelui trebuia să aterizeze la ora 18.29, cu un minut înainte de declarația istorică. Zborul a decolat cu 20 de minute întârziere pe aeroportul Luton, ceea ce înseamnă că a aterizat în Aberdeen la 18.46. Ducele a fost fotografiat în timp ce era condus la Castelul Balmoral chiar înainte de ora 20:00 pentru a se alătura celorlalți membrii ai familiei sale.
Prințul Harry a fost primul care a părăsit Balmoral vineri dimineață. El s-a îmbarcat într-un zbor British Airways de la Aberdeen la Heathrow și se crede că s-a întors la Frogmore Cottage, Windsor, unde Meghan Markle îl aștepta, potrivit Newsyahoo.