Dispută cu insulte între Gigi Becali și Ilie Dumitrescu: „Ai mintea întunecată”. Faza din meciul West Ham - FCSB de la care s-au luat la ceartă
- Ionel Sclavone
- 9 septembrie 2022, 09:10
Gigi Becali l-a jignit pe fostul fotbalist Ilie Dumitrescu într-o intervenție televizată, la finalul partidei dintre FCSB și West Ham, din Conference League. Echipa bucureșteană a pierdut jocul, după ce a condus cu 1 – 0 până în minutul 68, când a primit gol dintr-un penalty. Disputa dintre cei doi, Gigi Becali și Ilie Dumitrescu, a pornit de la această fază și de la suspiciunea, exprimată de fostul fotbalist, conform căreia patronul FCSB ar fi fost în spatele unor schimbări neinspirate.
Patronul FCSB a intervenit într-o emisiune, în care Ilie Dumitrescu comenta jocul făcut de FCSB la Londra, împotriva West Ham. Meciul de fotbal s-a încheiat cu înfrângerea echipei lui Becali, care a condus până în minutul 68 cu 1-0. În acest minut, londonezii au primit un penalty, în urma unui duel dintre Ștefan Târnovanu și Maxwell Cornet. Lovitura a fost transformată de Jarrod Bowen, iar FCSB nu a reușit să mai revină, încasând alte două goluri.
În comentariile sale, de după joc, Ilie Dumitrescu a acuzat două schimbări neinspirate, făcute de antrenorul Nicolae Dică, la scorul de 1-1. Tehnicianul i-a înlocuit pe Darius Olaru și pe Andrea Compagno cu Octavian Popescu și David Miculescu. Fostul internațional și-a exprimat suspiciunea că în spatele mutărilor s-ar fi aflat patronul Gigi Becali.
Iar acest lucru l-a făcut pe latifundiarul din Pipera să intervină ca să-și susțină punctul de vedere, în direct. El l-a contrazis pe Ilie Dumitrescu, iar în dialogul care a urmat a ajuns chiar să-l jignească, după cum relatează Digisport.ro.
Dialogul dintre Gigi Becali și Ilie Dumitrescu
Gigi Becali: „N-a fost nici un 11 metri, a fost fault în atac. Așa au văzut oamenii, asta este. 68 de minute, Dică a gândit foarte bine, apoi a stricat Gigi Becali? Păi dacă am făcut eu, înseamnă că 68 de minute n-am făcut tot eu? Chiar l-am sunat pe Meme să-l întreb ce s-a întâmplat de a intrat Tavi în locul lui Olaru”.
Ilie Dumitrescu: „S-o luăm cronologic. Ai spus să jucăm 4-3-3, s-a jucat 4-3-3 și a ieșit bine. Jocul a mers bine, apoi au venit două schimbări. Eu am spus așa că ori Gigi a făcut și să-și asume, ori Dică a făcut și să-și asume”.
Gigi Becali: „Deci să-mi asum alea 68 de minute? Nu mi le asum, că s-a jucat bine, eu îmi asum doar când se greșește”.
Ilie Dumitrescu: „Spui tu la mișto așa”.
Gigi Becali: „Problema voastră este cine își asumă? Asta contează?”.
Ilie Dumitrescu: „Nu, Gigi, a fost un moment când s-a luat o decizie. Și-a asumat, ăsta e cuvântul, că a riscat”.
Gigi Becali: „Eu cred că a greșit. Doar nu spuneam că am greși eu. Dacă le făceam, spuneam că am greșit eu”.
Ilie Dumitrescu: „Tu intrai și recunoșteai”.
Supărarea patronului FCSB
Gigi Becali: „Cum să intre Tavi la mijloc când e 1-1? Eu l-am întrebat pe Meme și Meme mi-a spus că Olaru s-a cerut afară. Bun, s-a cerut Olaru afară, dar bagă un mijlocaș, bagă-l pe ăla, cum îl cheamă, Marco van Basten (n.r. Marco Dulca). A riscat omul, eu îl susțin și cu asta, basta. Eu am spus că vreau să văd unde ne aflăm. Bă, băieți, suntem departe rău de ei. Asta e concluzia mea. Dacă vorbim doar despre meciul ăsta, a făcut Dumnezeu de am dat noi un gol, apoi cadoul făcut de arbitru a schimbat totul. Dacă și domnul Ilie Dumitrescu...”.
Ilie Dumitrescu: „Hai nu mă lua cu domnul Ilie Dumitrescu, spune Ilie Dumitrescu”.
Gigi Becali: „Nu, păi nu-ți spun Ilie Dumitrescu, îți spuneam Ilie Dumitrescu atunci când vedeam că ești un om prieten al meu”.
Ilie Dumitrescu: „Păi de ce să fiu prieten? Și dacă sunt prieten să spun ce vrei tu? Altfel nu mai sunt prieten sau cum?”
Gigi Becali: „Păi și n-am voie și eu să spun domnul Dumitrescu?”
Ilie Dumitrescu: „Poți să spui cum vrei tu”.
Gigi Becali: „Păi zic domnul Dumitrescu”.
Ilie Dumitrescu: „Bine, măi, domnul Gigi”.
Dialogul a alunecat spre jigniri între Gigi Becali și Ilie Dumitrescu
Gigi Becali: „Păi dacă tu poți să spui că ăla e penalty? Tu ai mintea întunecată, mă?”.
Ilie Dumitrescu: „E o părere într-o speță”.
Gigi Becali: „Nu e părere, e minte întunecată!”.
Ilie Dumitrescu: „Te mai consolează cu ceva dacă spun eu că nu e 11 metri?”.
Gigi Becali: „Nu mă consolez eu cu nimic. Eu n-am ce să mă consolez”.
Ilie Dumitrescu: „O să ai de la specialiști verdictul”.
Gigi Becali: „Tu ai mintea întunecată”.
Ilie Dumitrescu: „Cu ce?”.
Gigi Becali: „Păi ai mintea întunecată. Cum să spui că ăla e penalty, mă?”.