Bursele europene, pierderi semnificative din cauza închiderii Nord Stream 1. Occidentul ia în calcul plafonarea preţului la gaz

Bursele europene, pierderi semnificative din cauza închiderii Nord Stream 1. Occidentul ia în calcul plafonarea preţului la gazSursa foto: Arhiva evz

După ce Rusia a decis să oprească livrările de gaze prin Nord Stream 1, invocând probleme de natură tehnică, Bursele europene și-au început ședința de tranzacționare cu pierderi în cursul zilei de luni, din pricina problemelor de aprovizionare cu energie.

Nefiind cunoscută data reluării fluxurilor de gaze, statele din G7 au anunțat deja că vor impune un plafon de prețuri pentru petrolul rusesc, fiind așteptat ca astăzi OPEC+ să organizeze o reuniune în care să fie analizată producția de petrol.

Pierderi majore pentru Europa din pricina opririi fluxurilor de aprovizionare cu gaze

DAX a înregistrat scăderi de 2,95% sau 385 de puncte la ora 9:08 CET, în timp ce Henkel Ag a scăzut cu 3,08%. FTSE 100 a scăzut cu 0,75%, iar Smurfit Kappa Group cu 5,12%. Mai mult, CAC 40 a venit cu scăderi de 2,06% la ora 9:06 CET, în vreme ce Compagnie de Saint-Gobain SA a coborât cu 3,95%.

Pe lângă asta, moneda euro a scăzut cu 0,62% față de dolar la ora 9:10 am CET, fiind tranzacționabilă cu 0,98959, după ce la începutul zilei ajunsese să scadă sub 0,99 dolari, pentru prima dată în 20 de ani. Lira sterlină a Marii Britanii a scăzut cu 0,38% comparativ cu dolarul american, ajungând la 1,14658 doar un minut mai târziu, conform Baha News.

Prețurile la gaze au explodat. Majorare de 30%

Preţurile europene la gaze au crescut cu aproape o treime la redeschiderea şedinţei de tranzacţionare de luni dimineaţă, ca urmare a suspendării pe termen nelimitat de către Rusia a livrărilor prin intermediul gazoductului Nord Stream 1.

La contractele futures, prețul gazelor naturale a înregistrat o creștere de 30%, până la 272 de euro pe megawatt/oră imediat după deschiderea pieţelor, ulterior costurile depășind 300 de euro pe megawatt/oră.

Mai multe țări europene, printre care Suedia și Finlanda au anunțat că este nevoie de finanțare guvernamentală pentru companiile de utilităţi care se luptă cu creşterea costurilor. Și Marea Britanie a anunțat că va lua măsuri similare, potrivit Mediafax.

Plafonare prețului gazelor la nivel european

Miniştrii Energiei din UE urmează să discute despre măsurile ce pot fi luate pentru a ţine sub control creşterea preţurilor. Reuniunea este programată pentru data de 9 septembrie.

Într-un document elaborat de Cehia, care deține președinția rotativă a UE, și consultat de Reuters, se arată că printre opţiunile luate în calcul de oficialii europeni se numără o plafonare a preţului gazului folosit pentru producerea electricităţii sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii.

De asemenea, miniştrii Energiei din UE vor lua în considerare oferirea urgentă de „sprijin pan-european, sub forma unei linii de credit“ pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește creșterile de prețuri.

Ne puteți urmări și pe Google News