"Am fost clar - se trăiește bine în Bulgaria. Avem una dintre cele mai mici datorii și un deficit mic și suntem cu mult înaintea voastră". Data este aprilie 2011, iar declarația aparține prim-ministrul bulgar Boiko Borisov, făcută la Zagreb, în fața premierul croat Jadranka Kosor.

Această afirmație încă scandaloasă, din păcate, nu era adevărată nici atunci, nici astăzi, un deceniu mai târziu. Mai mult, nu este adevărat nici dacă comparăm Bulgaria de astăzi cu Croația din 2011. Să luăm câțiva dintre cei mai de bază parametri pe care i-am comparat atunci și să-i comparăm din nou astăzi. Am folosit salariile minime și medii, PIB-ul pe cap de locuitor, Indicele ONU pentru Dezvoltare Umană și, bineînțeles, kilometri de autostradă. Concluzia este dezamăgitoare. 

Bulgaria, membră a UE din 2007, încă nu poate atinge statutul de acum un deceniu al țării din Balcani care a avut un război în anii 90 și a devenit membră abia în 2013. 

Da, este adevărat că noi accelerăm mai repede. În termeni procentuali, Bulgaria a progresat mai mult în ultimul deceniu decât Croația. Dar adevărul uimitor rămâne - că diferența dintre bulgari și croați este de peste zece ani. 

De fapt, discrepanța este departe de a fi doar în raport cu Croația. Este cu toată Europa Centrală, ceea ce nu ne surprinde în mod deosebit, iar acum cu România, ceea ce doare mai mult. Pentru că indicele de dezvoltare umană, precum și aproape toți ceilalți indicatori, arată că Bulgaria s-a descurcat mai bine decât Croația și chiar unele țări din Europa Centrală și de Est până la mijlocul anilor 1990, apoi s-a prăbușit odată cu crahul bancar și hiperinflația și a rămas cu mult în urmă. Dar rămânerea în urmă față de România s-a întâmplat fără o criză bancară (dacă nu se ia în calcul Banca Comercială Corporativă) și fără probleme economice de amploare, în timp ce noi alergam pe aceeași pistă. 

Toate acestea marchează deceniul pierdut al Bulgariei. Nu se simte din interior, în același mod în care rotația Pământului nu se simte atunci când ești pe el. Omul simte viteza doar când o compară cu altceva. De exemplu, când cineva îl depășește pe autostradă sau construiește un pod peste mare într-o perioadă de 4 ani, în timp ce Bulgaria deja de 10 ani nu poate nici măcar să termine autostrada spre Grecia și de 15 ani - legătura feroviară Burgas - Sofia. 

Problemele de atunci, la fel ca și acum, erau interne și externe

Zilele acestea am avut din nou prilej de comparație. În mai puțin de patru luni, Croația pare să intre în zona euro și în Schengen, două aderări ce marchează granițele nucleului dur european. Deocamdată, Bulgaria nu are intenția de a avansa către zona euro și este foarte posibil ca și Schengen să-i scape din nou. 

Ceea ce ne întoarce cu zece ani înapoi. Motivul mâniei lui Borisov la Zagreb a fost atunci întrebarea despre „Schengen” și de ce Bulgaria rămâne în afara zonei, precum și sub monitorizare, în timp ce Croația era aparent pe cale să intre în UE fără așa ceva. Motivele de atunci, la fel ca și acum, erau interne și externe. Cele din interior au fost clare: corupția și crima organizată, între timp s-au unit într-o instituție, așa cum se vede din ceea ce se întâmplă la granița de la Kăpitan Andreevo. Externe - afluxul de migranți din Africa de Nord prin Grecia. 

Elementele externe nu s-au schimbat, iar încercarea, fără succes, de a se recâștiga controlul la granița de la Kăpitan Andreevo a dovedit că nici cele interne nu s-au schimbat. „Schengen” este departe de a fi doar liberă circulație fără bariere interne - este un proces prin care granițele UE sunt împinse în exterior și sunt consolidate, iar țările externe garantează suveranitatea celor interne. Va fi foarte greu să convingem țările din Europa de Vest să ne transfere o parte din suveranitatea lor, pentru a o da unei companii private. 

Dar toate acestea contează doar dacă credem că am pierdut suficiente decenii. Oricum nu sunt resimțite, decât dacă ceva ne trece pe lângă ureche, notează dnevnik.bg. 

(Traducerea Rador)