Rasism abject, într-o instituție a Guvernului României
- Mirel Curea
- 8 august 2022, 08:36
Alături de evrei, etnicii romi și sinti, „țiganii” mai pe înțeles, au constituit principalele ținte ale genocidului nazist. Este știut, Adolf Hitler își făcuse un scop principal din eliminarea fizică a tuturor celor pe care el și acoliții săi îi considerau „suboameni”. Dacă numărul evreilor căzuți victime demenței fasciste este unul stabilit cu oarecare precizie, aproape de îngrozitoarea realitate, nu la fel stau lucrurile în privința victimelor din rândurile comunităților romă și sinti. Cel puțin 500. 000, peste un milion, după unii istorici. Oameni, care au fost uciși, pentru că erau pe neplacul altor oameni.
La începutul anului 1943, reichsführer-ul SS, Heinrich Himmler, a ordonat ca „țiganii” din întreaga Europă să fie trimiși în lagărul de la Auschwitz, într-o secțiune cu destinație specială organizată la Auschwitz-Birkenau, numită „Lagărul Țiganilor”. Un an și jumătate mai târziu, în 1944, în noaptea de 2-3 august, lagărul a fost închis și urmele șterse prin gazarea deținuților, inclusiv a copiilor și femeilor. Recent, această zi blestemată a căpătat o semnificație importantă.
Parlamentul European a instituit, prin rezoluția din 15 aprilie 2015, ziua de 2 august drept „Zi europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor”. Comemorarea acestei zile are rolul de a reaminti suferințele îndurate, de efectele devastatoare ale urii rasiale și de pericolul ideologiilor extremiste. În Rezoluție, parlamentarii europeni au exprimat cum nu se poate mai clar: Pentru a comemora această atrocitate și victimele genocidului, 2 august ar trebui să fie recunoscută drept „Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor”.
Așadar, din anul 2015, cetățenii Europei și nu numai, fiecare după conștiință, suflet și mulți în memoria strămoșilor lor, își amintesc în această zi, cu jale și groază, de una dintre cele mai rușinoase pagini ale Istoriei. Anul acesta, în România data a fost marcată nu doar de lideri și demnitari proveniți din comunitatea romă, ci și de Președinție și Guvern. Printre demnitarii statului român, Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei, intelectual de marcă provenit din rândurile etniei rome, consacrat ca un apărător al drepturilor minorității de care aparține, a ținut să sublinieze comemorarea printr-o vizită la Auschwitz, împreună cu 50 de delegați ai Partidei Romilor. A povestit pe Facebook despre asta, reproduc un fragment:
„Auschwitz, 1 august 2022. Astăzi am vizitat Auschwitz-ul cu cei 50 de delegați ai Partidei Romilor. Profesori de istorie, romi și neromi, studenți, lideri romi și activiști, au trăit un amalgam de sentimente în fața dovezilor atrocităților regimului nazist împotriva romilor, împotriva umanității. La întoarcere, ne-am reunit în aula Universității Pedagogice din Cracovia, pentru a reflecta și procesa informațiile și trăirile experimentate. Ce ați simțit, i-am întrebat pe participanți? Groază, teamă, durere, rușine, abuz, dispreț, neajutorare, umilință, milă, furie, vinovăție, revoltă, răzbunare, ambiție, ireal, absurd, inuman, tragism, neputința victimei, au venit răspunsurile în cascadă!”
Una dintre reacțiile la spusele lui Marin Daragiu i-a năucit pe cei care cunosc autorul: „De ce vorbiți de romi? Naziștii au urmărit exterminarea evreilor. Nu e cazul sa confiscați toate evenimentele trecute.” „O proastă oarecare”, vă vine să exclamați! Ei bine, nu este deloc oarecare. Autoarea abjecției este Aura Oțelea, director financiar la Fondul Roman de Dezvoltare Sociala. Și acum, țineți-vă bine! Fondul Român de Dezvoltare Socială este un organism de interes public înființat prin lege de Guvernul României pentru a asigura gestionarea programelor de dezvoltare a grupurilor defavorizate și a comunităților sărace și izolate. Adică, doamna se ocupă fix de finanțarea programelor de dezvoltare a comunităților rome.
Cred că reacția politologului Villi Oaie, liderul romilor din județul Ilfov, adresată lui Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor, prin care a cerut demiterea harpiei de FRGS, este una blândă:
„Nebunia si tristețea constau în faptul ca individa, prin natura muncii sale, gestionează efectiv fondurile destinate etnicilor romi din Romania, prin FRDS! E ca si cum un doctor nazist ar fi nevoit sa trateze un etnic rom, grav bolnav. Ne putem imagina, dincolo de... deontologia profesionala, cam câtă grija putea avea de pacient! Din aceste motive, Domnul Președinte, va adresez respectuos solicitarea de a analiza oportunitatea întreprinderii tuturor demersurilor, ca prin pârghiile pe care le dețineți, numita Aura Oțelea sa fie demisa din funcția deținuta la Fondul Roman de Dezvoltare Sociala.”
Nu mai am de adăugat de atât: Să vă fie rușine, doamna Oțelea, o rușine la fel de mare pe cât este durerea celor care își știu înaintașii transformați în cenușă aruncată la canal sau în schelete ascunse în gropi comune, și cât îmi este mie de rușine că fac parte din aceeași specie cu dumneavoastră.