UDMR refuză se se desprindă de Viktor Orban, deşi Iohannis și partenerii de coaliție insistă
- Iulia Moraru
- 1 august 2022, 10:32
Klaus Iohannis, PNL şi PSD cer ca UDMR să se desprindă de Viktor Orban, dar Kelemen Hunor şi partidul din care face parte refuză să facă acest lucru. În această privință, au izbucnit reacții în lanț cu privire la scoaterea UDMR de la guvernare.
Mai bine de o săptămână a trecut de când premierul Ungariei, Viktor Orban, a devenit un centru al atenţiei mondiale prin obișnuitele declaraţii anti-UE şi anti-NATO, dar mai ales pentru cele cu tentă rasistă, dovadă fiind reacţiile unor instituţii internaţionale, state şi actori politici.
Însă timpul n-a fost suficient şi pentru liderii UDMR să aibă o poziţie clară de delimitare faţă de ceea ce a spus Orban. Inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a intervenit şi a subliniat gravitatea celor spuse pe scena de la Băile Tuşnad.
„Este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scenă publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai teribilă catastrofă a secolului XX. Este eronat, greşit şi inacceptabil indiferent unde s-ar afla această scenă. Faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania este o problemă pentru noi şi reacţiile spaţiului public au arătat că este o problemă pentru noi”, a menționat şeful statului.
Mai mult, Iohannis a cerut şi UDMR-ului clarificări, punctând că cei din partidul maghiar trebuie să dea explicații dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat.
Replica UDMR
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a făcut vineri primele declarații publice, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut clarificări pentru că liderii UDMR au aplaudat declarațiile rasiste și antieuropene ale lui Viktor Orban.
Acesta a refuzat să explice aplauzele de la Băile Tușnad și a spus că nu e cazul să să se discute despre o criză în coaliţia de guvernare. El a mai adăugat că premierul Ungariei, Viktor Orban, nu a vorbit deloc la Tuşnad despre România şi despre autorităţile de la Bucureşti.
„Nu trebuie să vorbim în niciun caz despre o criză în coaliţie. O criză în coaliţie este dacă nu se respectă programul de guvernare, dacă nu se respectă acordul de coaliţie, dacă nu putem să ne înţelegem pe subiecte din programul de guvernare.
Orban n-a vorbit de România, Orban n-a vorbit de Guvernul României, de coaliţie, deci nu există motiv pentru care să fie o chestiune de tensiune în coaliţie. Deci, se poate discuta în coaliţie ceea ce a spus Orban, eu sunt pregătit pentru orice discuţie”, a declarat liderul UDMR.
Apoi a urmat îndulcirea poziţiei publice a lui Viktor Orban, de la Băile Tuşnad, fiind de părere că declaraţiile acestuia au fost scoase din context, deşi premierul de la Budapesta a avut o tiradă a afirmaţiilor rasiste, anti-LGBT, anti-UE şi un ton împăciuitor faţă de Moscova.
Dovadă sunt reacţia Federaţiei Comunităţii Evreieşti din Ungaria, în primul rând, sau a Comitetului Internaţional Auschwitz, ultimul declarându-se „îngrozit” de opiniile premierului maghiar.
Liderul UDMR a punctat că nu sunt o problemă nici aplauzele pentru Orban, explicaţia fiind că unii au aplaudat din simpatie, alţii din respect, fiind de părere că lumea aplaudă şi după o piesă de teatru, fie că a fost bună sau mai slabă.
Partenerii de coaliție, nemulțumiți
În PNL, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte menţinerea UDMR la guvernare. Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a avut mai multe intervenţii în care a subliniat că formaţiunea lui Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas în spate.
Şi Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi, a vorbit de iminenţa ruperii relaţiilor cu UDMR.
Un ton mai împăciuitor au avut însă Alina Gorghiu, preşedintă interimară a Senatului, şi Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL.
Spre deosebire de alţi colegi din Coaliţie, Titus Corlăţean, de la PSD a pus punctul pe „i” în cazul Uniunii: „UDMR a intrat într-un cerc vicios din care impresia este că nu ştie cum să iasă. S-a ajuns în ultimii ani la o dependenţă foarte serioasă de Budapesta, de FIDESZ, de premierul Viktor Orban. Dependenţă politică, poate şi economică, financiară”, a afirmat preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, potrivit Adevărul.