Veste bună pentru turiști. Parcarea în Mamaia și Constanța nu se va mai plăti pe timpul nopții. Vor scădea și tarifele de peste zi

Veste bună pentru turiști. Parcarea în Mamaia și Constanța nu se va mai plăti pe timpul nopții. Vor scădea și tarifele de peste ziStațiunea Mamaia. Sursa fotoȘ facebook

Consiliul Local Constanța a decis ca, până la finele anului, să suspende plata parcării pe timp de noapte. În plus, turiștii pot primi de la hotel un abonament care le permite să parcheze în stațiune la un tarif de 70 de bani pe oră.

Consiliul Local Constanţa a aprobat, marţi, suspendarea plății parcării pe timpul nopţii, în municipiu, dar şi în staţiunea Mamaia. Măsura se va aplica până la finele anului.

„Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi de consilierii locali. Obligativitatea plăţii tarifului de parcare din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, între orele 19,00-09,00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv", se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa.

Decizia vine în completarea Regulamentului privind parcările și care prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona zero să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 de lei pe lună şi de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei pe lună.

Parcare mai ieftină pentru turiști

O altă veste bună pentru turiști este că hotelierii le pot elibera abonamente la purtător care le vor permite să parcheze în stațiunea Mamaia la un tarif de 70 de bani pe oră.

„Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din staţiunea Mamaia va fi îmbunătăţită de comun acord, între Confort Urban şi agenţii economici, prin simplificarea modalităţii de contractare şi introducerea unor abonamente la purtător. Aceştia vor putea pune la dispoziţie turiştilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, şi nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziţia turiştilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanţa pentru plata parcării", se mai menţionează în comunicat.

Mai multe locuri de parcare

Primăria Constanţa precizează că în staţiunea Mamaia, dintre cele 6.900 de locuri de parcare, sunt contractate doar 100 cu abonament unic, iar aproximativ 1.200 cu abonament suplimentar. Prin noua măsură se dorește creşterea numărului locurilor contractate de către hotelieri, care în prezent este de 1.300.

Şi administraţia locală din Mangalia decisese anterior, pe 14 iulie, eliminarea taxei de parcare în oraş şi staţiunile turistice arondate, respectiv Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfârşitul actualului sezon estival, potrivit Agerpres.