Un nou eșec epocal pentru fotbalul românesc. FCSB a fost umilită de o grupare anonimă din Georgia

Un nou eșec epocal pentru fotbalul românesc. FCSB a fost umilită de o grupare anonimă din Georgiasursa: digisport.ro

FCSB a început cu un mare eșec parcursul european, din acest sezon. Joi, echipa antrenată de Toni Petrea a fost învinsă, în deplasare, de gruzinii de la FC Saburtalo Tbilisi, scor 0-1, în Conference League.

Un nou eșec usturător pentru fotbalul românesc, înregistrat, joi, de FCSB. În prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League, „roș-albaștrii” au pierdut în deplasare, în Georgia, cu FC Saburtalo Tbilisi, scor 0-1.

nicul gol al partidei a fost reuşit de Levan Nonikaşvili (40), cu un şut de la 16 metri.

Gazdele au avut prima ocazie a meciului, dar Siharulidze (11) a trimis cu capul peste poartă. După o perioadă în care georgienii au avut iniţiativa, FCSB a reuşit să îşi creeze o situaţie notabilă, însă Cordea (26) a fost blocat la 10 metri de Jinjolava. Tot Cordea (27) a executat o lovitură liberă de la 24 de metri, însă balonul a fost prins de portar. Extrema dreaptă a echipei bucureştene a avut o ocazie bună în min. 31, pe contraatac, însă şutul său de la 12 metri a fost respins de portar. Şi Edjouma (40) a avut un şut, de la 15 metri, respins de portar.

După deschiderea scorului, Olaru şi-a mai încercat şansa din marginea careului, dar mingea a fost prinsă de Megrelişvili (45+1). Saburtalo putea intra cu două goluri avans la cabine, după o gafă a lui Ov. Popescu, dar Târnovanu a respins şutul lui Tabatadze (45+2).

Gazdele au fost aproape de gol şi în debutul reprizei secunde, dar Târnovanu a respins salvator reluarea lui Siharulidze din 7 metri (48).

FCSB a avut o mare şansă de egalare (50), prin Coman, dar şutul acestuia a fost blocat tocmai de un coechipier, Florin Tănase, aflat pe traiectorie.

Târnovanu (53) a fost atent şi a respins mingea deviată de Dawa, evitând un autogol, iar Siharulidze (55) a şutat slab de la 15 metri.

FCSB a avut o bară, prin Coman (56), la centrarea lui Cordea. Un minut mai târziu, bucureştenii au solicitat penalty, după ce Cordea a fost agăţat de Jinjolava în careu, însă arbitrul nu a dictat nimic.

Georgienii au mai fost periculoşi prin Guliaşvili (62), cu un şut din unghi, prins de Târnovanu în doi timpi, iar Siharulidze a trimis cu capul peste poartă de la 11 metri (72).

Cordea a tras la colţul scurt (65), dar portarul a respins în corner, iar Coman (68) a şutat şi el bine din marginea careului, însă Megrelişvili a respins de la colţul scurt.

Saburtalo s-a dovedit a fi o echipă mai tehnică, mai rapidă şi mai ales mai determinată.

Manşa secundă va avea loc pe Arena Naţională, la data de 28 iulie, de la 20:30.

FCSB, dacă va trece de georgienii de la FC Saburtalo, va da peste Vikingur (Feroe) sau peste DAC Dunajska Streda (Slovacia) în turul al treilea preliminar. DAC Dunajska Streda a câştigat cu 2-0 în deplasare în prima manşă.